Cinci persoane, reținute după ce o femeie a fost luată cu forța de pe stradă la Caracal

politie
Pro TV

Cinci persoane au fost reţinute joi seara pentru lipsire de libertate după ce în cursul zilei au luat forţat de pe stradă o tânără de 20 de ani, din Caracal, pe care au urcat-o într-o maşină, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Persoanele reţinute de poliţişti sunt o femeie şi patru bărbaţi din Băileşti (Dolj), printre ei fiind şi un tânăr care, potrivit unor surse, ar fi vrut să se însoare cu tânăra luată cu forţa de pe o stradă din Caracal.

"Cu privire la evenimentul produs astăzi pe raza municipiului Caracal, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane (patru bărbaţi şi o femeie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate", a spus Cristian Grigorescu.

Joi după-amiaza, o femeie în vârstă de 20 de ani, din Caracal, urcată cu forţa într-o maşină, a fost găsită de poliţişti într-un autoturism, în trafic, la Piatra-Olt, după câteva zeci de minute de la primirea sesizării, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În maşina în care tânăra a fost urcată cu forţa se mai aflau patru bărbaţi, cu vârste între 21 şi 32 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, precum şi o femeie din judeţul Olt.

Citește și
politie
Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Persoanele aflate în maşină au fost audiate la sediul Poliţiei Caracal iar la finalul audierilor, fata urcată cu forţa în maşină a plecat iar cealaltă femeie şi bărbaţii au fost reţinuţi.

Poliţia a fost sesizată joi, la ora 12,50, de către o femeie din municipiul Caracal despre faptul că o fată a fost luată cu forţa de pe stradă şi urcată într-un autoturism, care a plecat în direcţia municipiului Slatina.

Tânăra de 20 de ani le-a declarat poliţiştilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său. Persoanele care au luat-o cu forţa de pe stradă ar fi urmărit să o căsătorească cu unul dintre bărbaţii din maşină, însă aceasta nu ar fi fost de acord.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un caz similar celui din Caracal schimbă legea în UE. Localizare chiar dacă telefonul nu are cartelă SIM
Un caz similar celui din Caracal schimbă legea în UE. Localizare chiar dacă telefonul nu are cartelă SIM

Toate țările Uniunii Europene, deci și România, vor fi obligate să localizeze o persoană care sună la 112, chiar dacă apelul este făcut de pe un telefon fără cartelă SIM.

Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate
Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate

O agentă de pază din municipiul Arad este cercetată după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi bătut o adolescentă pe stradă, iar agresiunea a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Locale.

Femeie de 20 de ani, luată cu forţa de pe stradă, din Caracal. Ce a urmat
Femeie de 20 de ani, luată cu forţa de pe stradă, din Caracal. Ce a urmat

O femeie din Caracal, urcată cu forţa într-o maşină, a fost găsită de poliţişti într-un autoturism, în trafic, după 10 minute de la primirea sesizării, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt, Alexandra Dicu. 

Bărbatul care a agresat o angajată a unei cafenele s-a predat la poliție
Bărbatul care a agresat o angajată a unei cafenele s-a predat la poliție

Bărbatul care a agresat fizic o angajată a unei cafenele din București s-a predat miercuri noaptea la poliție, nefiind reținut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.