Cetățeni din Afganistan și Pakistan au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Erau ascunși printre anvelope și țevi

cetateni afganistan pakistan frontiera
Politia de Frontiera Romana

În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, în acest sfârșit de săptămână, au fost depistați, pe sensul de ieșire din România, 14 cetăţeni din Afganistan și Pakistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

 

În data de 12 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a trei automarfare conduse de doi cetățeni turci și un bulgar, care transportau anvelope, țevi metalice și ceramică pentru societăți din Norvegia, Olanda și Germania, potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră Română.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi, în total, ascunși, printre marfa transportată, paisprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, solicitanţi de azil în România.

Citește și
protest, Republica Moldova
Protest în Republica Moldova. O tânără s-a dezbrăcat în fața sediului Poliției de Frontieră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mașini de lux furate din Portugalia, găsite în Vama Petea. Ce le-a atras atenția polițiștilor de frontieră
Mașini de lux furate din Portugalia, găsite în Vama Petea. Ce le-a atras atenția polițiștilor de frontieră

Două mașini de lux au fost găsite de polițiștii de frontieră de la Petea. Mașinile avea numere false de înmatriculare și fuseseră date în urmărire de autoritățile din Portugalia.

Protest în Republica Moldova. O tânără s-a dezbrăcat în fața sediului Poliției de Frontieră
Protest în Republica Moldova. O tânără s-a dezbrăcat în fața sediului Poliției de Frontieră

O tânără din Republica Moldova s-a dezbrăcat de haine și a rămas în lenjeria intimă în fața sediului Poliției de Frontieră din Moldova, în semn de protest față de felul în care sunt tratați unii angajați de către oficialii de la frontieră.

Cum au încercat mai mulți bulgari să păcălească autoritățile române, pentru a scăpa de izolare
Cum au încercat mai mulți bulgari să păcălească autoritățile române, pentru a scăpa de izolare

Alertă la graniţa de sud: poliţiştii noştri de frontieră au descoperit în ultimele zile mai mulţi cetăţeni bulgari care au încercat să intre în România folosindu-se de teste false de depistare a infecţiei cu SARS-CoV-2.

41 de migranți, printre care 6 minori, descoperiți la Vama Nădlac. Unde se ascundeau
41 de migranți, printre care 6 minori, descoperiți la Vama Nădlac. Unde se ascundeau

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat  marți patruzeci şi unu de cetăţeni străini ascunşi într-un automarfar încarcat cu piese pentru utilaje mecanice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.