Ce spune Primăria Sectorului 6 după ce o femeie a fost ucisă de câini maidanezi în zona Lacului Morii

caini, Bucuresti, femeie ucisa
Imagini amator

Poliţia Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existenţa câinilor maidanezi în zona unde o femeie a murit, sâmbătă, după ce fost muşcată de aceştia, potrivit autorităţii locale.

Singura instituţie abilitată să monitorizeze şi să strângă câinii maidanezi din Bucureşti este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei, precizează Primăria Sectorului 6.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că Poliţia Locală sprijină ASPA şi au acţiuni săptămânale împreună. Anul trecut echipele au fost însoţite de poliţiştii locali în zona Giuleşti Sârbi, în cadrul campaniei de conştientizare a sterilizării animalelor.

Aproape zilnic poliţiştii locali solicită intervenţia celor de la ASPA pentru a captura câinii fără stăpân, în special din zone aflate la graniţa cu comunele limitrofe, conform Agerpres.

Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 - alte 36.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeia ucisă sâmbătă de câini a fost găsită de poliţişti pe câmp, la 270 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă şi la 300 de metri distanţă de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii - zona neamenajată, aflată la graniţa cu comuna Chiajna.

Terenul a aparţinut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autorităţile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane, arată autoritatea locală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.