Ce amendă a primit Selly, după petrecerea organizată de ziua lui: „Am 20 de ani, sunt fericit”

×
Codul embed a fost copiat

Vloggerul Selly a avut parte de un „cadou” mai puţin plăcut de ziua lui.

A fost amendat, după ce a organizat o petrecere cu mai mult de 20 de persoane, în timpul căreia nu s-au respectat măsurile de protecție sanitară.

Selly a fost amendat cu 10.000 lei, cu posibilitatea de a achita jumătate în 15 zile. Tzanca Uraganul a fost amendat cu 2.500 de lei, la fel şi administratorul locaţiei unde a avut loc petrecerea.

Selly s-a lăsat filmat din toate unghiurile și a postat clipurile pe pagina sa de Instagram. Polițiștii s-au autosesizat, după ce au văzut filmulețele, iar acum îi caută și pe ceilalți invitați, pentru a aplica restul de sancțiuni.

Însă aceasta nu a fost singura petrecere pe care poliţiştii au „stricat-o" în weekend.

Citește și
manele
Surse: Adi Minune și Tzanca Uraganul, amendați de polițiști la o petrecere din București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adrian Minune, Florin Salam, şi Brigitte Sfăt au fost și ei amendați, după ce au luat parte la un eveniment cu peste 200 de participanți.

Selly: „Vreau să fac o declarație pentru toți fanii mei. Vă iubesc pe toți, vă iubesc pe toți, sunteți cei mai tari."

În acest fel și-a anunțat Selly sâmbătă seară cei peste 1,7 milioane de urmăritori de pe Instagram că sărbătorește împlinirea a 20 de ani.

În imagini se vede că la eveniment au participat mai mulți prieteni de-ai săi, printre care și cântărețul de manele Tzanca Uraganul.

Imaginile au ajuns în atenția poliției. Ulterior, autoritățile au informat, printr-un comunicat de presă, că a avut loc un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, care au încălcat normele de protecție sanitară.

Nu doar Selly este bun de plată. Administratorul vilei, dar și manelistul Tzanca Uraganul au fost și ei amendați. Este posibil, totuși, ca numărul amenzilor să crească, deoarece, pe baza imaginilor, polițiștii vor să găsească și alte persoane care au participat la petrecere.

Selly: „A fost o petrecere extraordinară. Am 20 de ani, sunt fericit, sunt alături de prieteni în locul ăsta superb. Acum strângem și ne întoarcem și noi acasă.”

Știrile PRO TV au încercat să ia legătura cu Selly pentru a primi un punct de vedere cu privire la cele întâmplate, însă acesta e refuzat să răspundă solicitărilor.

Tot în weekend-ul abia încheiat, poliţiştii au depistat un alt eveniment la care au participat peste 200 de persoane, printre care Brigitte Sfăt, Adrian Minute și Florin Salam. Cu toții s-au ales cu sanțiuni pentru nerespectarea normele de protecție sanitară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi de 15.000 lei pentru petrecerea de ziua lui Selly. Poliţia a aflat chiar de pe contul lui de Instagram
Amenzi de 15.000 lei pentru petrecerea de ziua lui Selly. Poliţia a aflat chiar de pe contul lui de Instagram

Petrecerea organizată de Selly s-a lăsat cu amenzi de 15.000 de lei, după ce vloggerul a transmis imaginile pe Instagram.

Surse: Adi Minune și Tzanca Uraganul, amendați de polițiști la o petrecere din București
Surse: Adi Minune și Tzanca Uraganul, amendați de polițiști la o petrecere din București

Surse: Adi Minune și Tzanca Uraganul, amendați de polițiști la o petrecere din București

Petrecere de Valentine's cu Florin Salam, oprită de poliţie după ce un invitat a transmis live pe Facebook
Petrecere de Valentine's cu Florin Salam, oprită de poliţie după ce un invitat a transmis live pe Facebook

S-au dat amenzi uriașe în acest weekend. Polițiștii au verificat mii de restaurante, baruri, cafenele și terase în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus. La o petrecere cânta chiar Florin Salam.

Petrecere de Sf. Valentin cu 100 de persoane, întreruptă de poliţişti în Bistrița-Năsăud
Petrecere de Sf. Valentin cu 100 de persoane, întreruptă de poliţişti în Bistrița-Năsăud

O petrecere de Sf. Valentin cu 100 de persoane a fost întreruptă de poliţişti în Bistrița-Năsăud.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.