Caz șocant în Dâmbovița. O fată de 17 ani ar fi fost violată în toaleta liceului de patru adolescenți

×
Codul embed a fost copiat

Patru adolescenți din Dâmbovița sunt cercetați pentru viol, după ce ar fi constrâns colegă de școală să întrețină relații sexuale cu ei, chiar în incinta liceului din Voinești.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Grav este că școala e împânzită de camere de supraveghere, dar sistemul a fost resetat și toate imaginile care ar fi putut lămuri situația au dispărut. Pe de altă parte, trei dintre suspecți nu ar fi la prima faptă de acest gen.

Cei patru suspecți, cu vârste între 15 și 17 ani, se află acum în arestul poliției. Fapta ar fi avut loc în luna februarie, dar mama presupusei victime a făcut reclamație abia acum două săptămâni. La școală n-a dat prea multe detalii.

Reporter: Ce v-a zis?

Citește și
catuse
Un adolescent condamnat pentru viol a săpat un tunel până în celula vecină ca să atace un alt tânăr închis pentru crimă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Georgiana Dobrinoiu, director Liceul Tehnologic Voinești: „Că a fost abuzată emoțional. În clasă, în sala de clasă! Că i s-a mimat un act sexual în clasă!”

La poliție, însă, plângerea a fost alta - că fata ar fi fost dusă într-o pauză în toaleta liceului, unde băieții ar fi forțat-o să întrețină acte de natură sexuală. În timpul cercetărilor, polițiștii au constatat că trei dintre supecți se află deja în arest pentru un alt dosar penal care, care vizează infracțiuni de viol și complicitate la viol. Fapta ar fi avut loc în luna martie, iar victima ar fi tot o elevă de la același liceu.

Georgiana Dobrinoiu, director Liceul Tehnologic Voinești: „Este inimaginabil și ne-a șocat. Așteptăm rezultatul anchetei, să vedem dacă este real sau nu este real, este peste imaginația noastră, deocamdată”.

Miercuri a ajuns după gratii și cel mai mare dintre suspecții agresiunii sexuale comise în februarie, așa că acum cercetările continuă cu toți cei patru băieți în arest.

Conducerea școlii susține că în liceu există camere de supraveghere, însă imaginile se șterg automat după o lună și jumătate, așa că probe video nu mai există în dosar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„A fost totul consimţit”. Actor din Oradea, condamnat la șase ani de închisoare. Este acuzat că și-ar fi violat o colegă
„A fost totul consimţit”. Actor din Oradea, condamnat la șase ani de închisoare. Este acuzat că și-ar fi violat o colegă

Actorul Andrian Locovei, membru al Trupei Iosif Vulcan din cadrul Teatrului Regina Maria din Oradea, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru viol, după o decizie recentă a Judecătoriei Oradea.

 

Un adolescent condamnat pentru viol a săpat un tunel până în celula vecină ca să atace un alt tânăr închis pentru crimă
Un adolescent condamnat pentru viol a săpat un tunel până în celula vecină ca să atace un alt tânăr închis pentru crimă

Un adolescent care se afla într-un institut dedicat tinerilor infractori a săpat un tunel până la celula vecină ca să atace un alt deținut.

A făcut plângere la poliție, iar agentul care i-a preluat cazul a chemat-o acasă să întrețină relații sexuale. Ce a urmat
A făcut plângere la poliție, iar agentul care i-a preluat cazul a chemat-o acasă să întrețină relații sexuale. Ce a urmat

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a făcut, joi, o serie de precizări cu privire la cazul poliţistului de la Secţia 4 Ploieşti acuzat de viol de către o femeie care a depus o plângere penală împotriva acestuia.

Polițist din Ploiești, acuzat de viol. Victima ar fi mers la superiorii ofițerului pentru plângere, dar ei ar fi refuzat-o
Polițist din Ploiești, acuzat de viol. Victima ar fi mers la superiorii ofițerului pentru plângere, dar ei ar fi refuzat-o

Un polițist din Ploiești este acuzat de viol, după ce o femeie susține că a fost abuzată sexual de acesta, iar că superiorii săi l-ar fi acoperit. Conducerea IPJ Prahova a declanțat o anchetă internă.

Ce a pățit o femeie după ce i-a cerut unui bărbat 30.000 de lei pentru a nu-l denunţa cu privire la un presupus viol
Ce a pățit o femeie după ce i-a cerut unui bărbat 30.000 de lei pentru a nu-l denunţa cu privire la un presupus viol

O femeie de 30 de ani a fost reţinută de poliţişti, după ce a şantajat un bărbat căruia i-a cerut 30.000 de lei pentru a nu-l denunţa la Poliţie pentru un presupul viol comis asupra unei minore.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.