Deputatul Cătălin Rădulescu a refuzat să poarte masca în benzinărie și i-a jignit pe polițiști

Catalin Radulescu
Pro TV

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost amendat, marţi, după ce a refuzat să poarte mască de protecţie într-un spaţiu comercial din Bucureşti.

El era însoţit de o femeie, care s-a conformat la solicitarea poliţistului sesizat de un alt client. Când i s-a atras atenţia că va fi sancţionat, Rălulescu a adresat cuvinte jignitoare şi l-a ameninţat pe poliţist.

”În data de 17.07.2020, poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că două persoane, bărbat şi femeie, ce se aflau în interiorul unui spaţiu comercial, nu poartă mască de protecţie. Poliţistul s-a deplasat la locaţie şi a solicitat celor două persoane să îşi fixeze corespunzător mască. Femeia s-a conformat solicitării, dar bărbatul a refuzat. La momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat contravenţional a adresat cuvinte şi expresii jignitoare”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul este deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

”Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au mai transmis poliţiştii.

Citește și
Catalin Radulescu
Deputatul PSD Rădulescu: PSD nu împărtăşeşte opinia Anei Birchall privind Secția Specială
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Reacția lui Cătălin Rădulescu

 

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat, după ce a fost amendat că nu purta mască de protecţie într-un spaţiu comercial din Capitală, că unul dintre braţele măştii i se rupsese şi nu avea cum să o poarte. Social-democratul a spus că a încercat să îi explice „acestui poliţist cu şapte clase sau două”, situaţia şi a adăugat că relevant este „că un poliţist mă învaţă pe mine, eu fiind medic chirurg, cum să port o mască”.

„Pe unde intram, mai purtam mască. Numai că s-a întâmplat ca vineri masca mea, pe care încercam să îi explic acestui poliţist cu şapte clase sau două, sau câte o fi având... Nu ştiam că trebuie să ai facultate ca să fii poliţist la circulaţie... Relevant este că un poliţist mă învaţă pe mine, eu fiind medic chirurg, cum să port o mască”, a declarat Cătălin Rădulescu marţi, într-o intervenţie la postul B1 Tv.

Deputatul PSD a oferit detalii despre incident.

„Acest poliţist, scuzaţi-mă, de data asta chiar mă revoltă prostia umană, îmi spune, arătându-i că masca mea e la mine şi că s-a rupt un braţ al măştii, şi îi explic individului respectiv că n-am cum să port o mască ţinând-o într-o parte, şi mi-a zis că trebuia să o ţin în mână”, a completat Rădulescu.

El a mai spus că deşi a tot purtat mască şi în martie-aprilie atunci când intra în hipermarket a observat că 100 de oameni din 3.000 nu purtau mască şi mănuşi.

„Cam în timpul pandemiei, adică în luna martie-aprilie, eu m-am conformat exact cum trebuiau să se conformeze toţi oamenii, auzind că vine sfârşitul lumii. Atunci, ştiind că vine sfârşitul lumii şi eu, şi familia mea am spus, domne`, asta e viaţa, ne vom lua o mască, mănuşi şi mergem în supermarket cu mască şi mănuşi. Când intram în luna martie şi aprilie în hipermarket, nu dau nume că erau străine toate oricum, constatam că 100 de oameni din 3.000 eram cu mască şi mănuşi, adică nişte proşti, şi restul, vreo câteva mii de oameni, nu aveau niciun fel de treabă cu masca şi mănuşile. Atunci când erau cazurile acelea multe, multe de tot”, a conchis deputatul PSD.

Recent, deputaţii PSD Adrian Solomon şi Irinel Stativă au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food din Bucureşti pentru că ce cei doi parlamentari au refuzat să poarte mască de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
PSD Argeș propune suspendarea lui Rădulescu, după declarațiile privind românii care revin în ţară
PSD Argeș propune suspendarea lui Rădulescu, după declarațiile privind românii care revin în ţară

PSD Argeş a anunţat, joi, că se delimitează de declaraţiile deputatului Cătălin Rădulescu referitoare la românii care revin în ţară în contextul pandemiei, propunând suspendarea acestuia timp de 12 luni.

Deputatul PSD Rădulescu: PSD nu împărtăşeşte opinia Anei Birchall privind Secția Specială
Deputatul PSD Rădulescu: PSD nu împărtăşeşte opinia Anei Birchall privind Secția Specială

Deputatul social-democrat Cătălin Rădulescu a afirmat, miercuri, că PSD nu împărtăşeşte opinia ministrului Justiţiei, Ana Birchall, privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Cătălin Rădulescu, scrisoare deschisă către PSD: Tu Oprişane nu erai? Tu obraznicule de Negoiţă?
Cătălin Rădulescu, scrisoare deschisă către PSD: Tu Oprişane nu erai? Tu obraznicule de Negoiţă?

Deputatul Cătălin Rădulesc a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă în care critică mai mulți lideri PSD pentru că se dezic acum de Liviu Dragnea.

Cătălin Rădulescu: Grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni şi vom lua o decizie
Cătălin Rădulescu: Grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni şi vom lua o decizie

Vânătoarea de vrăjitoare din PSD este o mare greşeală, declară la RFI deputatul Cătălin Rădulescu, în opinia căruia îndepărtarea unor oameni percepuţi ca fiind fideli fostului preşedinte Liviu Dragnea este ”o prostie”.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.