Cât plătesc clujenii din propriul buzunar pentru Alianța Vestului. Mesajul lui Boc

alianta vestului,
Facebook.com

Fiecare clujean va plăti câte 0,50 de euro anual pentru Alianţa Vestului, iar banii adunaţi, circa 162.000 de euro, vor fi folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic.

 

"Nu sunt un susţinător al proiectului Alianţei Vestului şi nu pentru că uneşte patru primării PNL, ci datorită faptului că, în an Centenar, a adus anumite idei care pot conduce către federalizare. AVE este un proiect politic dar, din punct de vedere tehnic, în exerciţiul financiar 2014-2020 această alianţă nu poate accesa fonduri structurale şi nici investiţii europene. Obiectivele alianţei sunt foarte generale, iar cele de infrastructură nu cred că Primăria Cluj-Napoca le poate influenţa într-un alt judeţ din România. Având în vedere că AVE nu are un obiect de activitate în orizontul de timp apropiat, de ce pe lângă cei 20.000 de lei, aport la patrimoniu, alocăm peste 160.000 de euro cheltuieli de funcţionare, câte 0,50 de euro anual pentru fiecare locuitor? La ce se vor folosi aceşti bani publici?", a întrebat, joi, în şedinţa Consiliului Local (CL) Cluj-Napoca, Dan Morar, consilier al PSD.

Primarul Emil Boc a spus că AVE urmăreşte ca, în parteneriat cu Guvernul, să aducă cât mai mulţi bani europeni şi din investiţii în ţară.

"Acum se negociază cadrul financiar multianual 2021-2027, iar demersul nostru vizează parteneriatul cu Guvernul, împreună să aducem mai mulţi bani în ţară după modelul centurii metropolitane de la Cluj-Napoca. Numai Guvernul putea absorbi bani europeni pentru realizarea centurii, care costă 150 de milioane de euro, dar noi, cu mai mulţi primari de comune, ne-am asociat să facem în locul Guvernului studiile necesare. Vorbim de sănătatea acestui demers pentru oamenii pe care îi reprezentăm şi de a da o şansă ca banii europeni să modernizeze România", a arătat Emil Boc.

Citește și
Asocierea ”Moldova se dezvoltă”
După modelul Alianța Vestului, primari din 4 judeţe au semnat acordul Moldova se dezvoltă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

CL Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa sa de joi, cu unanimitate de voturi, participarea municipiului la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Alianţa Vestului (AVE) şi participarea Clujului cu 20.000 de lei la constituirea patrimoniului iniţial al AVE, precum şi cu o cotizaţie anuală de 0,50 euro pentru fiecare locuitor din municipiu.

AVE a fost înfiinţată în decembrie de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima măsură a Alianţei Vestului. Se va aplica în Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea
Prima măsură a Alianţei Vestului. Se va aplica în Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea

Şoferii din Arad, Oradea şi Cluj, care şi-au achiziţionat abonamente de parcare pe domeniul public în oraşele lor, vor putea folosi aceste abonamente şi în Timişoara, transmite news.ro.

După modelul Alianța Vestului, primari din 4 judeţe au semnat acordul Moldova se dezvoltă
După modelul Alianța Vestului, primari din 4 judeţe au semnat acordul Moldova se dezvoltă

Primari din patru judeţe din Moldova au semnat, luni, la Suceava, contractul cadru de asociere "Moldova se dezvoltă", printre aceştia numărându-se edilii din Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Alba Iulia și Sibiu vor în Alianța Vestului. Ce spun de acuzația că se rup de România
Alba Iulia și Sibiu vor în Alianța Vestului. Ce spun de acuzația că se rup de România

Primariul Sibiului, Astrid Fodor, și cel din Alba-Iuliei, Mircea Hava, au anunțat că și-ar dori să facă parte din Alianța Vestului, semnată de edilii din Cluj-Napoca, Arad, Timișoara și Oradea.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.