Cât de periculoase sunt produsele aduse din China, după declanşarea epidemiei de coronavirus

produse contrafacute confiscate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe consumatorii din România că nu există riscul contaminării cu noul coronavirus.

ANPC a anunţat joi, într-un comunicat că, potrivit experţilor în domeniul medical, riscul de a contracta noul coronavirus prin intermediul mărfurilor şi produselor având ca ţară de origine China este unul extrem de mic şi că, în urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că durata de viaţă a virusului, în afara corpului uman, este de doar 24 de ore, în timp ce transportul port-to-port a unui container cu mărfuri, din China până în România, durează, în medie, între 30 şi 35 de zile.

 

 

Comunicatul ANPC privind produsele din China şi coronavirus

 

Citește și
vas corona
6.000 de oameni, blocați pe o navă după ce doi turiști chinezi au dat semne de coronavirus
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”


În urma participării reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi - Președinte, și Mihaela Irina Ionescu - Secretar General, la întâlnirea de lucru a comitetului interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus, și având în vedere o serie de informații apărute în mass-media privind o presupusă blocare parțială a importurilor din China, ANPC face următoarele precizări, în scopul unei corecte informări a opiniei publice:

- Potrivit experților în domeniul medical, riscul de a contracta noul coronavirus prin intermediul mărfurilor și produselor având ca țară de origine China, este unul extrem de mic;
- În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că durata de viață a virusului, în afara corpului uman, este de doar 24 de ore, în timp ce transportul port-to-port a unui container cu mărfuri, din China până în România, durează, în medie, între 30 și 35 de zile.

Având în vedere aceste elemente, confirmate de specialiști, ANPC îi asigură pe consumatorii din România că, în mod real, nu există riscul contaminării cu noul coronavirus, prin intermediul diverselor produse (jucării, haine etc.) care provin din China.

ANPC precizează că participă periodic la consultările din cadrul grupului interministerial de lucru pe acest subiect, coordonat de Ministerul Sănătății - grup din care fac parte și alte instituții ale statului cu competențe în domeniu – și va continua să informeze corect opinia publică în ceea ce privește ultimele evoluții referitoare la această problemă de mare interes.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia unei românce din China în plină epidemie de coronavirus.
Mărturia unei românce din China în plină epidemie de coronavirus. "Ieşi doar sub semnătură"

Noul coronavirus din China ține în alertă autoritățile din România.

6.000 de oameni, blocați pe o navă după ce doi turiști chinezi au dat semne de coronavirus
6.000 de oameni, blocați pe o navă după ce doi turiști chinezi au dat semne de coronavirus

6.000 de oameni sunt blocați la bordul unei nave de croazieră italiene, deoarece doi pasageri chinezi prezenți pe vas sunt suspectați că sunt infectați cu coronavirus.

Rusia îşi va închide frontiera cu China, din cauza coronavirusului
Rusia îşi va închide frontiera cu China, din cauza coronavirusului

Rusia şi-a anunţat joi intenţia de a-şi închide frontiera cu China, care se întinde pe o lungime de 4.250 de km, în cadrul măsurilor de combatere a propagării noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de morţi, potrivit AFP.

VIDEO. China transmite LIVE construcția celor 2 spitale din Wuhan. Cum arată după 8 zile
VIDEO. China transmite LIVE construcția celor 2 spitale din Wuhan. Cum arată după 8 zile

Chinezii muncesc de zor la cele două spitale pentru pacienții infectați cu coronavirus din Wuhan, pe care au anunțat că le vor contrui în timp record: 10, respectiv 15 zile.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.