Cât costă roșiile românești ajunse pe piață. Specialiştii au creat 4 soiuri noi

×
Codul embed a fost copiat

Primele roşii crescute în pământ românesc au apărut în pieţe şi magazine. Sunt destul de scumpe deocamdată, până la 20 de lei kilogramul.

Însă au gust şi aromă, în comparaţie cu cele venite din alte ţări, spun cultivatorii, încrezători că nu vor rămâne cu recolta nevândută. În acelaşi timp, specialiştii au obţinut şi patru soiuri noi din roşii cultivate demult în Banat, care vor ajunge anul viitor, pe câmp.

În Constanța, primele roşii româneşti au ajuns în magazine iar agricultorii se gândesc deja la profit.

O fermă modernă, din localitatea Nicolae Bălcescu, a făcut deja primele livrări. Aici roşiile sunt cultivate într-un ambient controlat prin computer.

Polenizarea se face cu bondari, iar dăunătorii sunt distruşi cu prădători naturali tocmai pentru a nu folosi tratamente chimice.

Citește și
curse aeriene, deficit personal, salarii piloți
Companiile aeriene caută să angajeze cât mai repede. Ce salarii primesc piloții în România
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

40 de tone de roşii sunt acum în sera din judeţul Constanța, iar toată recolta este deja contractată.

-Ștefan Iantoc, fermier: "Multă lume se fereşte să mai ia din import şi pe bună dreptate vedem cu toţii cum sunt roşiile de import, aduse de când sunt aduse. Ale noastre sunt proaspete, roşii, şi au şi gust foarte bun".
- Reporter: "Sunt culese astăzi?"
-Ștefan Iantoc, fermier: "Da, astăzi sunt culese, astăzi sunt livrate!".

Andrei Iantoc, fermier: "Noi lăsăm roşia să se coacă până la stadiul final, în al doilea rând nu sunt tratate cu nimic. E foarte cărnoasă şi gustoasă, exact cum trebuie să arate o roşie."

Potrivit producătorilor, roşiile vor pleca din sere în medie cu 8 lei kilogramul, iar în magazine vor costa între 12 lei şi 20 de lei.

Pe de altă parte, roşiile din seminţe româneşti, autentice, au fost îmbunătăţite de cercetători. Specialiştii de la Universitatea de Agronomie din Timişoara au creat patru hibrizi care provin din soiurile crescute în Banat. Gustul roşiei va fi acelaşi, însă plantele vor fi mai rezistente la boli şi dăunători.

Sorina Popescu profesor de biologie moleculară USAMVB Timişoara: "Am pornit de la aşa numitele populaţii locale şi anume formele vechi de tomate, de roşii, care sunt cultivate în satele romaneşti din totdeauna/care au caracteristicile cerute pe piaţă, adică gustul, aroma, cele mai bune."

Aşa au apărut hibrizii Miruna, Sorada, USAB şi RoseMarie.

Radu Şumălan profesor fiziologie vegetală USAMVB Timişoara: "Miruna e un hibrid de vigoare mare, are calităţi foarte mari în ceea ce priveşte gustul, aroma. Sorada este hibrid care are de asemenea calităţi foarte bune în ceea ce priveşte cantitatea de vitamina C/2:40 Scopul nostru a fost de a avea o producţie sustenabila, care să permită fermierului să supravieţuiască şi să aibă profit/adică fără cheltuieli de ingraseminte, fără cheltuieli de pesticide".

Hibrizii au fost omologaţi iar de anul viitor pot fi cultivaţi la scară largă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măsură controversată a Primăriei Sectorului 4 pentru locurile de parcare. Ce spun șoferii
Măsură controversată a Primăriei Sectorului 4 pentru locurile de parcare. Ce spun șoferii

Primăria sectorului 4 din Bucureşti le permite şoferilor care au obţinut şi au plătit la zi locuri de parcare, să le blocheze toată ziua.

Companiile aeriene caută să angajeze cât mai repede. Ce salarii primesc piloții în România
Companiile aeriene caută să angajeze cât mai repede. Ce salarii primesc piloții în România

Zborurile curselor aeriene au întârzieri tot mai mari, din cauza lipsei de personal. În România, în ultimii cinci ani, s-a dublat numărul pasagerilor afectaţi, iar la nivel european, aeroporturile se confruntă cu un număr record de întârzieri.

Liviu Dragnea și-a ales nașii de cununie pentru nunta cu Irina
Liviu Dragnea și-a ales nașii de cununie pentru nunta cu Irina

Liviu Dragnea a declarat, vineri, la mitingul PSD, că, în cazul în care va fi lăsat "în pace", dorește ca Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda să fie nașii lui de cununie la nunta cu Irina Tănase.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.