Căpșunele românești au „înroșit” solariile din județul Satu Mare. „Le oferim clienţilor posibilitatea să culeagă chiar ei”

×
Codul embed a fost copiat

Cu o săptămână întârziere față de anul trecut, căpșunele românești au „înroșit” solariile din județul Satu Mare.

Sunt extrem de căutate, pentru că sunt mult mai gustoase decât cele de import, se laudă producătorii, și se vând cu prețuri cuprinse între 25 și 30 de lei pe kilogram.

Un tânăr din Odoreu, județul Satu Mare, a început să cultive căpșuni împreună cu familia. Inițial, avea trei solarii, iar acum a ajuns la cinci. Pentru că afacerea merge bine, vrea să acceseze și fonduri europene ca să se extindă.

Daniel Sabo, producător: „Noi le oferim clienţilor posibilitatea să culeagă chiar ei, celor care sunt puţin mai sceptici. Mai avem şi varianta cu livrare la domiciliu, încă din pandemie, şi la piaţă”.

Și în Micula Nouă, o familie cultivă căpșuni de aproape 20 de ani, și pe câmp și în solarii: „Avem o producție foarte bună și au rodit mult căpșunii. Avem o producție medie de 700 de grame pe plantă în spațiu protejat”.

Citește și
teren
Sudul României dă cele mai mari producții de cereale. Aici sunt și marile interese pentru afaceri cu terenurile statului
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Radu Cocîrcă, inginer horticol: „Piața de desfacere e inundată de importuri din Turcia și Grecia, care au un preț mult mai mic”.

Cum fructele nu rezistă mai mult de două-trei zile, producătorii încearcă să le vândă cât de repede pot.

Ileana Mașnița, producător: „Dacă eu le culeg astăzi, pe mâine nu mai arată așa, își schimbă culoarea”.

Însă clienții sunt extrem de mulțumiți de gustul fructelor românești.

Client: „Căpșuni de nota 10, foarte bune, foarte gustoase”.

Acum, la început de sezon, prețul unui kilogram variază între 25 și 30 de lei, în funcție de piața de desfacere. Însă, după ce vor apărea și cele culese de pe câmp, prețul va mai scădea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”De la grânarul Europei la ruşinea Europei”. Deputații dezbat moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii
”De la grânarul Europei la ruşinea Europei”. Deputații dezbat moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

Deputații dezbat, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei. Documentul se numește: "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească".

 

Sudul României dă cele mai mari producții de cereale. Aici sunt și marile interese pentru afaceri cu terenurile statului
Sudul României dă cele mai mari producții de cereale. Aici sunt și marile interese pentru afaceri cu terenurile statului

Sămânță de scandal, partea II. Sudul României dă cele mai mari producții de cereale. O vastă felie din Câmpia Română este conectată la Dunăre sau mare, iar agricultura e un business profitabil.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.