Caporalul care ar fi agresat o minoră, arestat. Reacția mamei sale după ce a aflat decizia

×
Codul embed a fost copiat

Scandal pe proporţii în Ministerul Apărării Naționale. Un angajat al instituţiei este acuzat că ar fi agresat sexual o fată de 13 ani.

S-a întâmplat în sectorul 4 al Capitalei. Individul a încolţit-o în fața liftului, moment în care copila a început să țipe. Alertați de zgomote, vecinii au sărit imediat în ajutor. Speriat, respectivul a fugit, însă a fost găsit ușor de polițiști. Iar odată arestat, susţine că este victima unei neînţelegeri.

Caporalul Alexandru Cristian Dinu, un veteran al teatrelor de operaţii din Afganistan, a fost protagonistul unei presupuse agresiuni sexuale. Bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi urmărit o adolescentă şi ar fi tăbărât pe ea, încercând să o atingă în zonele intime. Fata a început să ţipe,  iar vecinii au auzit-o şi au ieşit din case. Iniţial, Dinu a dispărut.

Procurorii militari l-au reţinut pe caporal, iar câteva ore mai târziu a ajuns în sala de judecată a Tribunalului Militar, în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi.

După şedinţa de jduecată, în care s-au pus pe masă probele de necontestat, magistratul militar a luat decizia fără echivoc: l-a plasat pe militar în arest preventiv. Aşa că deşi a făcut contestaţie, suspectul s-a întors în centrul de reţinere şi arest al poliţiei.

Citește și
cardinalul George Pell
Cardinal închis pentru pedofilie. A prins copii bând vinul de împărtăşanie şi i-a violat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La pronunţarea deciziei a fost de față şi mama caporalului Cristian Dinu, care l-a îmbărbătat. Cei doi stau împreună, iar femeia susţine că fiul ei, care nu este căsătorit, nu este un agresor sexual.

În perioada în care este în arest preventiv, caporalul va fi suspendat din funcţie. Dacă va fi găsit vinovat de agresiune sexuală, subofiţerul riscă până la 10 ani de închisoare şi va fi dat afară din Armată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Româncă trimisă 6 ani la închisoare, în Italia, după ce carabinierii au aflat ce-i făcea fiicei sale
Româncă trimisă 6 ani la închisoare, în Italia, după ce carabinierii au aflat ce-i făcea fiicei sale

O româncă stabilită în Italia își va petrece următorii 6 ani la închisoare pentru complicitate la agresiune sexuală asupra unui minor.

Cardinal închis pentru pedofilie. A prins copii bând vinul de împărtăşanie şi i-a violat
Cardinal închis pentru pedofilie. A prins copii bând vinul de împărtăşanie şi i-a violat

Cardinalul australian George Pell a fost condamnat miercuri la şase ani de închisoare pentru agresiune sexuală împotriva a doi băieţi de cor.

Asistentul care a lăsat însărcinată o femeie în stare vegetativă pledează nevinovat
Asistentul care a lăsat însărcinată o femeie în stare vegetativă pledează nevinovat

Asistentul acuzat că a lăsat însărcinată o femeie în stare vegetativă a pledat nevinovat în acest caz. Nathan Sutherland, în vârstă de 36 de ani, este acuzat de agresiune sexuală și de abuzul unui adult vulnerabil.

Una dintre actrițele care l-au acuzat pe Bill Cosby de agresiune sexuală a murit
Una dintre actrițele care l-au acuzat pe Bill Cosby de agresiune sexuală a murit

Actrița Louisa Moritz, cunoscută pentru rolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, care l-a acuzat pe Bill Cosby de agresiune sexuală, a murit la vârsta de 72 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.