Câine împușcat în plină stradă, în Suceava. ”Putea fi împușcat un om, un copil”

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă în Suceava, după ce reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor au reclamat faptul că un câine a fost împușcat în plină stradă.

 

Un vânător a săvârșit nemiloasa faptă. Acesta spune ca are autorizație pentru armă și că animalul ar fi fost împușcat în pădure. Cercetările polițiștilor vor stabili cine are dreptate.

Între timp, bietul câine a fost dus la veterinar, iar starea lui este în continuare foarte gravă.

Atentie, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Citește și
inecat
Tragedie în Bacău. Un tânăr de 21 s-a înecat după ce a sărit în apă să salveze un câine
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Câinele rănit a fost găsit de câțiva localnici în apropierea unor locuințe din comuna Iacobeni.

Aceștia au alertat reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor, care au venit de urgență la fața locului și au dus animalul la veterinar.

Roxana Ciornei, președinte asociație pentru protecția animalelor: "Acel cățel era împușcat în cap și în gât. Femeile l-au întrebat de ce l-a împușcat, iar le-a spus că are foaie ca să împuște câinii. Era seară. Putea fi împușcat un om, un copil din greșeală".

La fața locului au ajuns și polițiștii. Vânătorul acuzat de localnici le-a declarat oamenilor legii că ar fi împușcat animalul în pădure, în timp ce fugea cu o găină în gura, apoi s-ar fi târât până în zona blocurilor, unde a fost găsit.

Pe de altă parte însă, reprezentanții ONG-ului spun că patrupedul a fost rănit chiar în acel loc și că n-ar fi putut să se deplaseze din cauza rănilor profunde.

 

”Ciuruit cu peste 40-50 de alice din arma de vânătoare”

 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili dacă bărbatul a încălcat sau nu regulamentul de vânătoare.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: "A fost preluat cățelul care prezenta plagă prin împușcare cu armă cu alice. A fost identificată și persoana, respectiv un pădurar din zonă, acesta prezentând o autorizație colectivă pentru vânătoare de câini și pisici hoinare".

Roxana Ciornei, președinte asociație pentru protecția animalelor: ”Era un câine cuminte, oamenii îl hrăneau de ani de zile. Din radiografii se poate vedea faptul că a fost ciuruit cu peste 40-50 de alice din arma de vânătoare. Cățelul nu poate fi operat și nu poate suporta momentan o anestezie generală”.

Reprezentanții asociației pentru protecția animalelor spun că doar în acest an s-au deplasat la cel puțin cinci astfel de cazuri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mobilizare exemplară pentru recuperarea Dorei, câinele lup pierdut pe Transfăgărășan de o familie de cehi
Mobilizare exemplară pentru recuperarea Dorei, câinele lup pierdut pe Transfăgărășan de o familie de cehi

O familie din Cehia și-a pierdut câinele pe Transfăgărășan, în timpul unui concediu în țara noastră, la începutul lunii trecute, și de atunci oamenii nu mai au pace.

Tragedie în Bacău. Un tânăr de 21 s-a înecat după ce a sărit în apă să salveze un câine
Tragedie în Bacău. Un tânăr de 21 s-a înecat după ce a sărit în apă să salveze un câine

Un gest frumos şi bine-intenţionat a dus la o tragedie în județul Bacău. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a sărit în canalul râului Bistrița pentru a salva un câine, dar nu a reușit să mai iasă la suprafață.

Operațiune dificilă pentru salvarea unui Saint Bernard din munți. Câți oameni au participat
Operațiune dificilă pentru salvarea unui Saint Bernard din munți. Câți oameni au participat

Câinii Saint Bernard sunt celebri pentru operaţiunile de salvare pe munte, unde participă alături de salvamontişti.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.