Bătaie cu bâte şi lopeţi într-o sală de jocuri din Dâmbovița. Patru bărbați au fost reținuți

Polițiști cercetați pentru averi nejustificate. Inspectorii i-au prins chiar și cu bani din jocuri de noroc
StirilePROTV

Şapte persoane au fost implicate într-o bătaie cu bâte şi lopeţi, vineri seară. Scandalul a izbucnit într-o sală de jocuri din comuna dâmboviţeană Potlogi, iar patru dintre cei implicaţi, suspectaţi că sunt cei care au provocat bătaia, au fost reţinuţi.

Incidentele au avut loc vineri seară, în incinta unei săli de jocuri, din comuna Potlogi, satul Româneşti, martorii sunând la 112, conform news.ro.

„În urma deplasării la faţa locului şi a cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani, din localitate, ar fi pătruns în sala de jocuri, având asupra acestora obiecte contondente (bâte şi lopeţi), şi ar fi agresat fizic trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani”, informează Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

În urma audierilor, anchetatorii i-au reţinut, sâmbătă, pe cei patru bărbaţi care au provocat scandalul, urmând ca aceştia să fie prezentaţi instanţei de judecată pentru dispunerea unei măsuri preventive. Ei sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie și un agent de pază s-au luat la bătaie într-un mall din Constanța. Nimeni nu a intervenit
O femeie și un agent de pază s-au luat la bătaie într-un mall din Constanța. Nimeni nu a intervenit

Incident șocant într-un mall din Constanța. O femeie și un agent de pază s-au luat la bătaie, iar imaginile de o violență extremă au fost surprinse de un client aflat la cumpărături.

Bătaie ca în Vestul Sălbatic la o primărie din județul Bistrița-Năsăud. Primarul și angajații, bătuți cu bâte
Bătaie ca în Vestul Sălbatic la o primărie din județul Bistrița-Năsăud. Primarul și angajații, bătuți cu bâte

Bătaie ca în Vestul Sălbatic la o primărie din județul Bistrița-Năsăud unde, pentru a calma spiritele, a fost nevoie de intervenția jandarmilor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.