Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, și-ar putea relua activitatea. Anunțul premierului Ciucă

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare producător de îngrășăminte de la noi din țară, Azomureș, și-ar putea relua activitatea. Conducerea combinatului a decis anul trecut să oprească, treptat, instalațiile, după ce prețul gazelor a crescut foarte mult.

Au crescut și costurile de producție pentru fermieri, având în vedere că îngrășămintele aduse din import sunt mai scumpe. Guvernanții caută soluții.

Cu o producție anuală de un milion și jumătate de tone de îngrășământ, combinatul din Târgu Mureș asigura aproape jumătate din necesarul de pe piața internă. După ce prețul gazelor a crescut foarte mult, și-a oprit activitatea. Peste 700 de milioane de metri cubi de gaze erau folosite în fiecare an la Azomureș.

Ovidiu Maior, purtător de cuvânt Azomureș: „În ultimul an am funcționat practic doar două luni. Suntem în așteptarea unor condiții”.

Pe platforma industrială sunt 2.000 de angajați. De când au început problemele, unii și-au dat demisia. Ceilalți așteaptă să pornească instalațiile.

Citește și
Azomureș
Azomureș își reia producția după ce a fost oprită din cauza prețurilor prea mari la gaze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dumitru Boantă, lider sindicat: „Am atras atenția factorilor din Guvern pentru că e foarte greu să formezi un om care poate să opereze în siguranță în Azomureș”.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: „Instrumentul cel mai la îndemână pentru Guvern ar fi acordarea de ajutoare de stat, dar că aceste ajutoare de stat trebuie avizate împreună cu Comisia Europeană”.

Între timp, Azomureș importă îngrășăminte chimice, le ambalează și le pune la vânzare cu sigla sa. Însă, cantitatea nu e suficientă. Într-un an normal, combinatul românesc producea 1,6 milioane de tone de îngrășaminte, iar 75% rămâneau în ţară.

Nicolae Nemeș, președinte Societatea Agricolă Vințana: „Acum cumpărăm îngrășăminte de proveniență din toate țările. Și cam cu 150% mai scump”.

Cât timp producția la Azomureș e înghețată, producători din Turkmenistan, Uzbekistan, Bulgaria și Egip câștigă tot mai mult din vânzarea îngrășămintelor în România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fabrica de medicamente Antibiotice Iași a început să producă fertilizanți bio pentru agricultură. La ce pot fi folosiți
Fabrica de medicamente Antibiotice Iași a început să producă fertilizanți bio pentru agricultură. La ce pot fi folosiți

Antibiotice Iași, fabrica de medicamente la care statul român este acționar majoritar, a început să producă fertilizanți bio pentru agricultură.

Azomureș își reia producția după ce a fost oprită din cauza prețurilor prea mari la gaze
Azomureș își reia producția după ce a fost oprită din cauza prețurilor prea mari la gaze

Combinatul chimic Azomureș își reia producția. Mai multe secţii au fost oprite acum 4 luni din cauza prețurilor prea mari la gaze.

A fost nevoie de un război la granițe pentru ca politicienii să realizeze nevoia investițiilor la Marea Neagră
A fost nevoie de un război la granițe pentru ca politicienii să realizeze nevoia investițiilor la Marea Neagră

Război pe frontul economic - partea a III-a. Războiul sângeros de la granița țării noastre ar trebui să determine guvernanții să ia decizii mari pentru economia și siguranța noastră, fie că este vorba despre agricultură, industrie sau energie.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.