Aurelian Bădulescu, către o consilieră USR: „Mi-e scârbă să te aud. Ești femeie cu burta la gură”

Aurelian Bădulescu, Gabriela Firea
Agerpres

Viceprimarul Aurelian Bădulescu i-a spus, joi, consilierului municipal USR Ana Ciceală, în timpul dezbaterilor pe marginea unui proiect de hotărâre, că e "prost pregătită" şi că îi e "scârbă" să o audă vorbind.

Discuţiile în contradictoriu au apărut în timpul şedinţei de Consiliu General al Capitalei, la proiectul care vizează împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 4 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Consiliul Local al Sectorului 4 cu Administraţia Străzilor Bucureşti, în vederea realizării lucrărilor de interes public local referitoare la modernizarea, reconfigurarea, întreţinerea şi amenajarea/reamenajarea spaţiilor publice situate pe reţeaua stradală principală.

Ana Ciceală a apreciat că proiectul nu este legal, deoarece la nivelul Consiliului Local al Sectorului 4 au fost aduse amendamente care nu sunt cuprinse în protocolul cu Administraţia Străzilor.

"Din păcate, acest proiect nu este legal, pentru că în protocolul de asociere este prevăzut că banii vor fi suportaţi de către primăria de sector. Or, în ultima şedinţă de Consiliu Local Sector 4, a venit un amendament referitor la proiectul de hotărâre adoptat de CL Sector 4, prin care se spunea că fondurile vor fi alocate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Deci, noi nu putem să venim şi să spunem, contrar hotărârii adoptate de Sectorul 4, că fondurile vor fi suportate de Sectorul 4, din moment ce Sectorul 4 a votat cu totul altceva. Acest proiect de hotărâre este nelegal şi nu îşi justifică sub nicio formă oportunitatea", a spus ea, relatează Agerpres.

Matei Ţugui (USR) a atras atenţia asupra faptului că protocolul cu Administraţia Străzilor prevede că aceasta poate să refuze doar în termen de cinci zile lucrările propuse de către primăria de sector.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

"Prin acest proiect pare că dăm un cec în alb domnului Băluţă, având în vedere că nu se specifică obiectivele. Acestea vor fi comunicate Administraţiei Străzilor de către Sectorul 4. Administraţia Străzilor, conform protocolului, ar avea doar cinci zile în care să refuze motivat. Dacă trec cele cinci zile în care nu a refuzat motivat lucrările propuse de domnul Băluţă, se consideră acord tacit. Eu nu cred că putem să îi acordăm acest cec în alb domnului Băluţă, să facă ce vrea, având în vedere multiplele lucrări pe care le desfăşoară în Sectorul 4 fără autorizaţie de construire sau emisă după încheierea lucrărilor. Haideţi să respingem în această formă acest proiect şi să venim cu un proiect rezonabil, cu termene rezonabile", a propus el.

Aurelian Bădulescu a spus că nu va răspunde "aberaţiilor" Anei Ciceală şi că îi va da o replică doar lui Matei Ţugui.

"Eu nu am de gând să răspund aberaţiilor pe care le înaintează doamna Ciceală, care mai este şi prietenă cu doamna Roxana Wring, turnătoarea. Îi răspund doar domnului Ţugui, care merită şi care va avea un viitor dacă nu se mai ia după gâştele din jurul dumnealui. Nu se pune problema să dai bani sau să nu dai bani. Să asiguri sau să nu asiguri venituri unui alt sector...", a declarat el.

Întrerupt de Ciceală, care i-a spus să citească hotărârea, Bădulescu a replicat: "Doamna Ciceală, mi-e scârbă să te aud vorbind. Mi-e scârbă! Te rog eu frumos, lasă-mă în pace! Vezi-ţi de treaba dumitale, că eşti femeie cu burta la gură! Du-te şi pregăteşte-te de naşterea copilului, nu mai vorbi tâmpenii!".

Proiectul a fost adoptat cu 28 de voturi 'pentru', 6 abţineri şi 14 'împotrivă'.

USR Bucureşti îi cere Gabrielei Firea să se delimiteze de declaraţiile viceprimarului Bădulescu

 

USR Bucureşti îi cere primarului general, Gabriela Firea, să se delimiteze de declaraţiile viceprimarului Aurelian Bădulescu, apreciind că dacă nu face acest lucru, edilul legitimează violenţa verbală împotriva femeilor.

"Îi cerem Gabrielei Firea să se delimiteze de declaraţiile lui Aurelian Bădulescu şi să-şi ceară scuze pentru nenumăratele injurii aduse de acesta colegelor noastre din Consiliu. Dacă nu va face acest lucru, înseamnă că Gabriela Firea legitimează şi încurajează violenţa împotriva femeilor, violenţa verbală deocamdată, dar care se poate transforma oricând în violenţă fizică", se arată într-o postare pe Facebook a USR Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.