Apel către români să deschidă ușa celor care fac recensământul. De ce le este teamă oamenilor

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile fac un apel către români să le deschidă ușa celor care fac recensământul. Sunt mult prea puțini recenzori în toată țara și se lovesc și de reticența oamenilor.

Pentru a acoperi lipa de personal, o parte dintre angajații Institutului National de Statistică vor merge pe teren, în această săptămână.

Femeie: “Chiar blocul din dreapta noastră, aici am fost chiar de 3 ori. Prima dată a fost un procent mai mare, dar a doua oară și a treia oară mai puțin”.

Alina Chelaru este recenzor și răspunde de câteva blocuri. Mulți dintre locatari fie nu s-au autorecenzat în prima etapă, fie au completat chestionarul greșit. Alții nu sunt acasă sau refuză să răspundă la ușă. Aici din 108 locuințe, nici jumătate nu au fost recenzate.

La fel merg lucrurile și în Sectorul 2 al Capitalei, unde sunt extrem de puțini recenzori.

Citește și
Recensamant
Probleme la Recensământ 2022. Mii de români s-au recenzat de două ori, atât la adresa de domiciliu cât și la cea de reședință
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Recenzorul: „În acest moment avem 7-8, până la această oră, acestea sunt finalizate, 1.255”.

Femeie: „Nu mi-a răspuns nimeni. O să venim să vă recenzăm. Am bătut la dvs, nu erați la adresă. Să pregătiți CNP-urile tuturor persoanelor care locuiesc în imobil”.

Din păcate, mulți cetățeni refuză să fie recenzați de teamă că după ce își vor da datele vor fi amendați de diverse instituții de control.

Lucian Heirush, PREȘEDINTE ANAF: „Nu avem nicio legătură cu aceste date care se declară la recensământ și nici nu le folosim în niciun scop, în niciun scop, în sensul să le folosim la controalele pe care le avem în derulare. Recensământul are alt scop, decât acela de a pune în evidență casele și proprietățile oamenilor”.

De când a început a doua etapă a recensământului, aproximativ 5% din populația Bucureștiului a fost recenzată. E de înțeles, de vreme ce Capitala are cel mai mare deficit de recenzori, adică doar jumătate din personalul necesar. La fel stau lucrurile în Constanța, Timișoara, Cluj sau Iași. De miercuri, mai mulți angajați INS vor merge și ei pe teren.

INS cere primăriilor să se implice în recenzare

INS cere primăriilor să se implice în procesul de recrutare și le recomandă funcționarilor publici să participe la recensământ.

Andrei Tudorel, Președinte INS: “Este o situație paradoxală. Suntem într-o perioadă în care toți ne dorim venituri mai mari, dar este un număr mic de recenzori care s-au angajat la primării pentru a fi recenzori. Ne-am fi dorit o participare din partea studenților, din parte funcționarilor publici, angajațiilor primăriilor și din partea pensionarilor. Din păcate, nu am întâlnit această situație la nivelul Bucureștiului”.

În funcție de numărul de locuitori, primăriile pot dezvolta politici publice și accesa fonduri europene. De exemplu, pentru a racorda o localitate la gaze sau la canalizare trebuie să existe minimum 2.000 de locuitori. Ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să participăm la recensământ. În Germania, de exemplu, unde se desfășoară în paralel aceeași acțiune sunt peste o sută de mii de voluntari.

Dacă recensământul nu se încheie cu bine, România riscă să primească mai puțini bani europeni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Recensământ 2022. Două milioane de formulare online au fost invalidate. Oamenii vor trebui să aștepte acasă recenzorul
Recensământ 2022. Două milioane de formulare online au fost invalidate. Oamenii vor trebui să aștepte acasă recenzorul

O parte dintre românii care s-au autorecenzat online în prima etapă a recensământului populației vor trebui să aștepte recenzorii acasă. Asta pentru că două milioane de formulare au fost invalidate de platformă, spun reprezentanții INS.

 

Probleme la Recensământ 2022. Mii de români s-au recenzat de două ori, atât la adresa de domiciliu cât și la cea de reședință
Probleme la Recensământ 2022. Mii de români s-au recenzat de două ori, atât la adresa de domiciliu cât și la cea de reședință

Au apărut problemele la Recensământ 2022. Mulți români s-au recenzat de două ori - atât la adresa de domiciliu, cât și la cea de reședință. La Brașov, spre exemplu, sunt mii de astfel de cazuri.

Recensământ 2022. Deficit de recenzori în orașele mari. Bucureștiul are doar jumătate din personalul necesar
Recensământ 2022. Deficit de recenzori în orașele mari. Bucureștiul are doar jumătate din personalul necesar

Etapa a doua din recensământul populației merge mai greu. În marile orașe nu sunt suficienți recenzori care să culeagă datele din teren. Bucureștiul de pildă are doar jumătate din personalul necesar.  

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.