ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care Daniel, campion la robotică, a murit alături de o colegă

×
Codul embed a fost copiat

Unul dintre tinerii cu care România s-a mândrit anul trecut, după ce a câștigat titlul de campion mondial cu echipa națională de robotică, se numără printre victimele accidentului înfiorător petrecut miercuri noaptea în Timişoara.

Alături de el, și-a pierdut viața şi o studentă de 20 de ani, iar doi dintre colegii lor au fost răniți.

Mașina în care erau a fost strivită de un camion, după ce înainte, șoferul - începător - a intrat pe contrasens.

Campion mondial la robotică - anul trecut, în Statele Unite ale Americii, cu echipa Delta Force - Daniel era student la Universitatea Politihenica din Timișoara.

Citește și
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Un coleg de facultate care își luase permisul de două luni l-a luat cu el în mașină, la plimbare prin oraș. Cu ei mai erau doi colegi: o fată și un băiat.

La ieșirea dintr-un pasaj, în zona centrală a Timișoarei, autoturismul în care se aflau studenții s-a făcut țăndări.

Șoferul mașinii în care Daniel era pasager pe bancheta din spate ar fi condus cu viteză mare - au povestit martorii.

Gonea încă de intrarea în pasaj și - posibil din acest motiv - înainte să iasă la suprafață nu a mai controlat mașina, a ajuns pe contrasens și s-a izbit de zidul construcției. Apoi, autoturismul a ricoșat cu spatele în fața unui camion și s-a izbit de acesta.

Daniel a murit pe loc. La fel și colega lui - o fată de 20 de ani - aflată și ea pe bancheta din spate. Șoferul și tânărul aflat pe scaunul din dreapta sunt în viață, internați în Spitalul Județean din Timișoara.

Daniel intrase la Universitatea Politehnica din Timișoara, în toamna anului trecut.

Virgil Stoica, decan la Facultatea de Mecanică din Timișoara: „A intrat fără admitere pentru ca a avut rezultate foarte bune la competiția de robotică din SUA. Avea viitorul în față, era cu potențial.”

Cu șoferul, Daniel se stia de înainte de facultate. Amandoi voiau să inoveze. Daniel construia roboți iar prietenul lui lucra la un concept de mașină de Formula 1 pentru un concurs internațional.

Poliția a transmis că tânărului de la volan i-au fost luate probe biologice, în spital, pentru a se stabili dacă a consumat înainte să se urce la volan alcool ori alte substanțe interzise. Rezultatul acestora nu a fost comunicat încă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr care în trecut a încercat să se sinucidă a dispărut după ce a pelcat să caute ciuperci. Ce au descoperit polițiștii
Un tânăr care în trecut a încercat să se sinucidă a dispărut după ce a pelcat să caute ciuperci. Ce au descoperit polițiștii

Polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și zeci de localnici dintr-un sat din Gorj au fost puși pe jar de dispariția unui bărbat de 36 de ani.  

Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă

Tânărul în vârstă de 23 de ani, căutat de familie şi Poliţie, după ce a fost dat dispărut, ultima dată fiind văzut când a plecat de la locul de muncă, a fost depistat de poliţişti la intrare în Bucureşti.

 

S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.