ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a ajuns italianul cu 8 clase să profeseze ca medic în România

×
Codul embed a fost copiat

Matteo Politi, zis Mattew Mode, italianul care a pretins că este chirurg estetician şi a colaborat cu diverse clinici private din Bucureşti, unde a efectuat mai multe operaţii, a fost pus oficial sub acuzare.

În jurul orei 19.00, el se afla la Judecătoria Sectorului 1, unde procurorii cer arestarea lui pentru infracţiuni de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Între timp, două paciente îl acuză pe Matteo Politi că le-a mutilat după ce le-a operat. Una susţine că a rămas cu o gaură vizibilă la nas, iar a doua, a fost nevoită să apeleze la un alt chirurg, pentru corectarea operaţiei de mărire a bustului, efectuată de italian.

După o noapte petrecută în arest, italianul în vârstă de 38 de ani Matteo Politi a ajuns joi în faţa instanţei. Afară îl aştepta cu sufletul la gură iubita lui. Tânăra a încercat să se apropie de Matteo, care i-a zâmbit când a văzut o şi a apucat să îi spună câteva cuvinte în învălmăşeala de pe scările judecătoriei.

Citește și
Matteo Politi
Medicul fals italian, în fața instanței de judecată. Câți ani după gratii riscă Politi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iubita: „În momentul de față, suntem în procedura de semnare a contractului cu domnul avocat Ionaşcu, eu nu mai am ce să declar."

Iniţial, italianul acuzat că a pretins că este chirurg estetician, cu numele de scena Matew Mode, era anchetat pentru înşelăciune. Doi medici din Bucureşti l-au reclamat în noiembrie pentru că le-ar fi închiriat un spaţiu într-o clinică privată şi le-ar fi luat 14 mii de lei, fără ca el să fie proprietar.

Suspectul a fost aduse miercuri seară la audieri, după ce a fost prins în tren la vama Curtici. Încerca să plece din ţară. Pe lângă înşelăciune, procurorii l-au pus miercuri sub acuzare şi pentru exercitare fără drept a unei profesii.

Călin Radu Bogdan, procuror al Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti: „În perioada iulie-decembrie 2018, cetăţeanul italian a exercitat activităţi specifice profesiei de medic estetician în cadrul a doua policlinici din Bucureşti fără drept de practică pe teritoriul ţării şi fără a avea în posesie documente care să ateste specializarea sa. În aceeaşi perioadă, a indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic estetician.”

Încă nu se ştie câte intervenţii a efectuat, însă procurorii spun că banii încasaţi pentru ele sunt obţinuţi ilegal. Pe lângă mici intervenţii estetice, italianul ar fi efectuat şi operaţii complicate, cum ar fi schimbarea protezelor mamare sau mărirea şi înălţarea bustului. O asemenea intervenţie, efectuată la o clinică din Capitală acum câteva luni, s-ar fi încheiat dezastruos, după cum susţine un alt chirurg.

Medic: „În urma actului chirurgical, se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând o zonă cicatrizantă, extrem de greu de rezolvat într-un timp ulterior.”

Pe lângă acest caz, o altă pacientă îl acuză pe italian că a mutilat-o. Femeia, în vârstă de 60 de ani, le-a povestit jurnaliştilor de la Libertatea ce a păţit.

Victimă: „Am avut o intervenţie, o rinoplastie, o deviaţie de sept, o operaţie nereuşită. Am rămas cu o gaură vizibilă pe cartilajul vârfului nasului, mi-a fost recomandat ca fiind super specialist cu studii înalte în Statele Unite, am fost plimbată prin mai multe clinici să mi se urmărească evoluţia, după operaţie până când a zis că există o soluţie de remediere şi că trebuie să facă rost de acest remediu.”

Italianul cunoştea termenii de specialitate din domeniu şi era capabil să îşi păcălească interlocutorii într-o discuţie, după cum au povestit mai mulţi chirurgi esteticieni. Dar s-a dat de gol în sala de operaţie, pentru că nu stăpânea proceduri de bază pentru un chirurg, de la spălatul corect pe mâini până la folosirea unei seringi, spun asistentele şi medicii care l-au văzut. Aceştia l-au şi reclamat.

Ionuț Dana, şef poliţie Sector 1: „Noi am demarat activităţi pentru verificarea autenticităţii unor documente şi am întrebat şi autoritățile din străinătate în legătură cu această persoană. Unele sunt în limba română, altele urmează să fie traduse, analizate, prezentate.”

Când au luat legătura cu autorităţile italiene, anchetatorii români au aflat că Matew Mode este de fapt Mateo Politi, condamnat la un şi jumătate în Italia pentru că a pretins că este medic şi i-a furat identitatea unui chirurg celebru.

Aşa a reuşit să lucreze la mai multe spitale şi chiar să-şi deschidă o clinică privată de chirurgie estetică. Presa din Italia scrie că suspectul ar fi terminat doar opt clase şi ar fi lucrat la un hotel, unde era valet şi parcă maşinile oaspeţilor.

Cătălin Radu Tănase, este la judecătoria sectorului 1, unde procurorii cer arestarea italianului, pe care două paciente îl acuză, că le-a mutilat.

Cătălin Radu Tănase, corespondent Știrile ProTV: „În mai puțin de 24 de ore, soarta italianului Matteo Politi s-a complicat mai mult decât omul își putea imagina vreodată. Miercuri dimineață, când polițiștii de la Frontieră l-au săltat din trenul Interregio care părăsea țara spre Budapesta, în Vama Curtici, italianul avea pe numele său un singur dosar pentru înșelăciune.

Era vorba că ceruse bani pentru închirierea unui spațiu pe care nu îl deținea. În urmă cu puțin timp, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a ieșit în fața jurnaliștilor să spună că pe numele lui Matteo Politi există nu mai puțin de trei capete de acuzare: primul este cel pentru înșelăciune – închirierea fictivă a unui spațiu, a doua este de exercitare a profesiei de medic în mod ilegal, iar a treia acuzație și, practic, cea mai gravă este de înșelăciune în formă continuată.

Procurorii spun că Matteo Politi a înșelat femeile pe care le-a operat și chiar, mai mult de atât, a însușit și banii pe care ele l-au plătit.

Pe de altă parte, potrivit unor surse oficiale care au dorit să își păstreze anonimatul, în măsura în care victimele depun plângere și să spună cum au fost mutilate, încadrarea juridică ar putea să meargă până la tentativă de omor, iar pedepsele nu mai sunt atât de mici. Deja am vorbi de ani grei de pușcărie. Sunt trei infracțiuni în prezent: s-a trecut de la faza dosarului in rem, adică îndreptat împotriva faptei, la un dosar penal in persona, îndreptat direct împotriva lui Matteo Politi. Nu știm în acest moment ce se va întâmpla: dacă va ieși sub control judiciar sau dacă va fi dus la Judecătoria Sectorului 1 cu propunerea de arestare preventivă.”

Abuz în serviciu, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii, complicitate la fals privind identitatea şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Acestea sunt acuzaţiile pe care Direcţia de Sănătate Publică le aduce propriilor angajate: Deatcu Ana - Daniela şi Dumitru Ana Maria, care i-au acordat italianului Matteo Politi parafa de medic.

Acum instituţia a depus plângere împotriva lor şi le acuza au comis „fapte extrem de grave cu intenţie directă, punând în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor.'

Ministrul Sănătăţii a povestit că una dintre angajate i-a declarat că i-a dat italianului parafa din milă.

Direcţia de Sănătate Publică nu a ieşit să lămurească cum a putut fi posibil ca un presupus medic să primească codul de parafă, deşi nu a îndeplinit condiţiile legale. Asta deşi acuzaţiile din plângerea penală depusă de DSP la Parchet sunt extrem de grave. Concret, din dosarul lui Politi nu ar fi trebuit să lipsească cel mai important act: avizul de liberă practic eliberat de colegiul medicilor, în schimb în dosar erau multe diplome, unele străine, despre care DSP spune că şi acestea erau false. 

Conform legii, inițial ar fi trebuit să se prezinte la Ministerului Sănătăţii, unde dosarul său urma să fie verificat. Ar fi trebuit cercetate inclusiv universitatea pe care pretinde că a absolvit-o şi spitalele unde susţine că a lucrat.

Apoi dacă i se recunoștea diploma, ar fi trebuit să meargă la Colegiul Medicilor din România, care eliberează cea mă importantă hârtie: atestatul de liberă practică. Cu toate aceste documente trebuia să se prezinte la DSP, pentru a primi codul de parafa.

În realitate, însă, Mateo Politi a mers pe rând, încă din primăvara anului trecut, la Ministerul Sănătăţii şi la Colegiul Medicilor care i-au spus că are dosarul incomplet. Ministerul Educaţiei, în schimb, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare, i-a eliberat italianului în aprilie anul trecut un atestat de recunoaştere de diplomei de licenţă în domeniul sănătăţii, pe propria răspundere.

Italianul a prezentat o diplomă că ar fi absolvit în 2013 Universitatea de Medicină din Priștina, cu nota 8, cu „înaltă distincţie doctor în medicină''.

Şi în acelaşi aviz eliberat de Ministerul Sănătăţii se spune că acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesiei de medic.

Gianina Chirazi: „Cetăţeanul a depus suplimentar că urmează să se angajeze în calitate de asistent manager. Ne-am autosesizat. Autoritățile din Serbia că universitatea este acreditată în Serbia, pentru o reverificare a dilplomei.”

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei: „Dacă Ministerul a greşit, cine a greşit trebuie să primească sancţiunea corespunzătoare, dacă Ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei, Ministerul nu poate da intrarea în profesie în medicină, poate doar să recunoască diploma.”

Cert este că în acest tot timp, italianul cu opt clase opera liniştit paciente în clinici cunoscute din Capitală. Colegiul Medicilor din România nu a anunţat nici Parchetul, nici Direcţia de Sănătate Publică, deşi existau suspiciuni ca un individ ar practica ilegal medicină. Iar legea obliga instituţiile să sesizeze organele de cercetare penală.

Sincron Borcea, preşedinte Colegiul Medicilor din România:Nu cred că ar fi fost logic, poate ar fi fost un demers despre care vorbim acum că îl vom face de aici înainte. Dar asta era un lucru care ne punea în primejdie, adică am fi putut fi acuzaţi de el că îl defăimăm.”

În acest moment, în România, 48.000 medici au drept de liberă practică şi 5000 sunt în curs de acreditare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi acuzații aduse lui Matteo Politi. Sumele uriaşe pe care le-ar fi încasat falsul medic
Noi acuzații aduse lui Matteo Politi. Sumele uriaşe pe care le-ar fi încasat falsul medic

Matteo Poliţi, italianul care a pretins că este doctor estetician şi a colaborat cu diverse clinici private, a fost pus oficial sub acuzare de procurori pentru infracţiuni de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Medicul fals italian, în fața instanței de judecată. Câți ani după gratii riscă Politi
Medicul fals italian, în fața instanței de judecată. Câți ani după gratii riscă Politi

Matteo Politi, italianul care a pretins că este doctor estetician şi a colaborat cu diverse clinici private, a ajuns în fața instanței de judecată, magistrații urmând să stabilească dacă emit mandat de arestare preventivă.

Andronescu, despre cazul Politi: ”Nu am văzut echivalarea pe care ministerul a dat-o”
Andronescu, despre cazul Politi: ”Nu am văzut echivalarea pe care ministerul a dat-o”

Ecaterina Andronescu a declarat joi, la Cluj, că nu a văzut încă echivalarea pe care ministerul i-ar fi dat-o, în anii trecuţi, lui Matteo Politi, italianul care pretindea că este medic de chirurgie plastică, conform Agerpres.

Matteo Politi și-a petrecut noaptea în arest. Prima reacție a iubitei lui
Matteo Politi și-a petrecut noaptea în arest. Prima reacție a iubitei lui

Italianul acuzat că s-a dat drept medic estetician a fost reținut miercuri seară pentru înșelăciune. El va ajunge joi în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Matteo Politi avea un atestat de recunoaștere a studiilor de la Ministerul Educației
Matteo Politi avea un atestat de recunoaștere a studiilor de la Ministerul Educației

Diploma obținută în Priștina de Matteo Politi, italianul cu 8 clase care s-a dat drept medic și a operat pacienți în România, a fost recunoscută de Ministerul Educației, susține avcatul acestuia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.