Angajați CFR responsabili de siguranța feroviară, prinși beți la serviciu. Printre ei, și o femeie impiegat

control cfr
news.ro

Mai mulți angajați CFR responsabili de siguranța feroviară au fost prinși la serviciu, iar printre ei s-a aflat și o femeie impiegat, a anunțat Poliția Română.

 

Poliţiştii de la Transporturi, în colaborare cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară de la nivelul Autorităţii Feroviare Române, au verificat cu etilotestul, aproape 1.000 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, deschizând dosare penale în cazul mai multor angajaţi aflaţi la serviciu sub influenţa alcoolului, anunţă IGPR, care prezintă patru cazuri în care doi electromecanici, un şef de echipă de întreţinere şi o femeie impiegat au fost depistaţi sub influenţa alcoolului, fiindu-le deschise dosare penale.

Controalele au fost făcute în intervalul 6 iunie - 30 septembrie, având ca scop creşterea siguranţei pe calea ferată.

”În perioada 6 iunie – 30 septembrie 2023, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă şi securitate pe infrastructura naţională de căi ferate, în colaborare cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română de la nivelul Autorităţii Feroviare Române.

Obiectivele acţiunilor au fost prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare, prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, verificarea respectării serviciului continuu maxim admis pe locomotivă şi prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe interzise, în timpul serviciului, la bordul locomotivelor/automotoarelor, în trenuri, staţii de căi ferate, depouri de locomotive, revizii de vagoane şi halte de mişcare/călători.

Citește și
greva CFR
Haos pe calea ferată, după greva de la CFR SA. Mii de călători au fost luați prin surprindere: „Ne-am luat țeapă”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Au acţionat poliţişti de la transporturi, lucrători de la A.S.F.R., sprijiniţi de angajaţi feroviari, care au executat 495 de controale, au legitimat 949 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi au efectuat verificări în 232 de unităţi de cale ferată şi 145 de trenuri”, conform IGPR.

Aproape 1.000 de angajați CFR au fost verificați cu etilotestul

În cadrul activităţilor preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 949 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, de către reprezentanţii A.S.F.R. şi au fost verificaţi 180 de mecanici de locomotivă, în ceea ce priveşte depăşirea serviciului maxim admis pe locomotive.

Pe durata acţiunii, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni, fiind cercetate 10 persoane depistate în flagrant delict. Alte 8 persoane au fost duse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.

Poliţiştii oferă  şi exemple de angajaţi găsiţi sub influenţa alcoolului.

La data de 28 iunie 2023, ora 11.00, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Braşov, în cooperare cu inspectorii de stat I.S.F. Braşov, au depistat un angajat în funcţia de electromecanic, care avea 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar penal.

De asemenea, la data de 22 iunie 2023, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Galaţi, în cooperare cu un inspector de stat I.S.F. Galaţi, în urma unui control inopinat şi testării cu aparatul alcooltest a unui şef de echipă de întreţinere, a rezultat faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

La data de 22 august 2023, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila – Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila, în cooperare cu un inspector I.S.F. Galaţi, au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a unui electromecanic, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Impiegatul beat, descoperit în Galați

”În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că electromecanicul  a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care s-a procedat la conducerea acestuia la sediul poliţiei, apoi la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal”, informează IGPR.

La data de 3 septembrie 2023, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Galaţi – Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Bărboşi au fost sesizaţi că o femeie, având funcţia de impiegat dispozitor în cadrul acestei staţii, s-a prezentat la intrarea în tura de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice.

”În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care s-a procedat la conducerea acesteia la o unitate spitalicească din Galaţi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal”, precizează IGPR.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Călătorii nu vor mai putea să-și achiziționeze online bilete de tren pe 20 septembrie. Anunțul făcut de CFR
Călătorii nu vor mai putea să-și achiziționeze online bilete de tren pe 20 septembrie. Anunțul făcut de CFR

CFR Călători informează că, în data de 20 septembrie 2023, în intervalul orar 0:00 şi 24:00, călătorii nu vor putea cumpăra bilete online.

 

 

Haos pe calea ferată, după greva de la CFR SA. Mii de călători au fost luați prin surprindere: „Ne-am luat țeapă”
Haos pe calea ferată, după greva de la CFR SA. Mii de călători au fost luați prin surprindere: „Ne-am luat țeapă”

Haos în gări, după greva de avertisment din această dimineață a angajaților CFR din infrastructură. Timp de două ore, de la 7:00 la 9:00, circulația a sute de garnituri a fost oprită.

Motivul grevei de la CFR SA. Sindicalist: 80% din personalul de execuţie are salariul net de 2.650 de lei
Motivul grevei de la CFR SA. Sindicalist: 80% din personalul de execuţie are salariul net de 2.650 de lei

Secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Viorel Istrate, a anunţat că motivul principal al grevei CFR de vineri dimineaţă îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă, scrie News.ro.

Greva de avertisment de la CFR SA a dat traficul feroviar peste cap. Întârzieri uriașe, sunt 300 de garnituri afectate
Greva de avertisment de la CFR SA a dat traficul feroviar peste cap. Întârzieri uriașe, sunt 300 de garnituri afectate

Sindicaliștii de la CFR SA, compania de stat care administrează şi întreţine infrastructura feroviară, au făcut vineri o grevă de avertisment. Greva s-a încheiat la ora 9:00, așa cum a fost anunțat.

Grevă de avertisment la CFR S.A, vineri dimineață. Care sunt revendicările sindicaliștilor. Reacția CFR Călători
Grevă de avertisment la CFR S.A, vineri dimineață. Care sunt revendicările sindicaliștilor. Reacția CFR Călători

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane va organiza, vineri, 15 septembrie 2023, între orele 07:00 și 09:00, o grevă de avertisment cu scopul de a atrage atenția asupra unor probleme din industria feroviară.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.