Anchetă în Suceava după publicarea unor imagini cu copii transportaţi pe barele metalice ale unei maşini

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din Suceava s-au autosesizat şi au făcut verificări, după publicarea unor imagini cu copii transportaţi pe barele metalice ale unei maşini, scrie News.ro. 

Şoferiţa, o tânără de 20 de ani, a fost amendată, iar părinţii copiilor care s-au agăţat de maşină au fost avertizaţi.

Poliţiştii din suceava s-a autosesizat şi au făcut verificări, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu un autoturism care transporta pe barele metalice situate pe părţile laterale ale caroseriei 4 minori.

”Maşina a fost condusă pe raza comunei Zvoriştea de către o femeie de 20 de ani din localitate. Aceasta a preluat-o pe sora sa de la şcoală şi pe alţi trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare poziţionându-se alţi 4 minori. Femeia a rulat în acest fel câţiva zeci de metri, ulterior oprind vehiculul şi solicitându-le celor 4 minori să coboare”, au transmis poliţiştii.
Aceştia au precizat că a fost audiată femeia care a condus masina, dar şi părinţii minorilor implicaţi.

”Părinţii copiilor au fost avertizaţi şi instruiţi cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar şoferiţa de 20 de ani a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru încălcarea legislatiei rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei”, au mai transmis poliţiştii.

Citește și
Liana Alexandru
Jurnalista Liana Alexandru, infectată cu tulpina sud-africană. „Zile întregi nu m-am dat jos din pat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceştia continuă verificările cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii minorilor respectivi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tulpina britanică este deja prezentă în 43 dintre cele 53 de ţări europene. OMS trage un semnal de alarmă
Tulpina britanică este deja prezentă în 43 dintre cele 53 de ţări europene. OMS trage un semnal de alarmă

Tulpina britanică este prezentă în 43 dintre cele 53 de ţări europene. Varianta sud-african[ a fost detectată în 26 de state, iar cea braziliană în 15.

Jurnalista Liana Alexandru, infectată cu tulpina sud-africană. „Zile întregi nu m-am dat jos din pat”
Jurnalista Liana Alexandru, infectată cu tulpina sud-africană. „Zile întregi nu m-am dat jos din pat”

Tulpina sud-africană a coronavirusului a ajuns şi în România. Mutaţia a fost deja identificată la două persoane, o femeie din Capitală şi un bărbat, cetățean turc din Argeş, amândoi fără istoric de călătorie în străinătate.

Țara din Europa în care persoanele care intră în carantină primesc primesc 14 euro pe zi
Țara din Europa în care persoanele care intră în carantină primesc primesc 14 euro pe zi

Cehia a decis să introducă un bonus de carantină, în cadrul măsurilor destinate combaterii pandemiei de coronavirus, transmite DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.