Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente

Alexandru Rafila
Inquam/ Alexandru Prepelita

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească în perioada următoare, scrie News.ro.

”Eu cred că această creştere va continua şi singura soluţie - sigur trebuie să mergem în paralel cu această evaluare şi creştere a numărului de paturi, în secţiile obişnuite şi mai ales de terapie intensivă - dar asta nu e o soluţie care să ne ducă la un rezultat. Noi trebuie să revedem foarte rapid cum funcţionează sistemul de sănătate publică care să poată să permită identificarea rapidă a cazurilor, contacţilor, testarea lor şi izolarea lor care să oprească creşterea”, a declarat, marţi seară, la TVR, Alexandru Rafila.

Întrebat dacă măsurile care au fost adoptat sunt suficiente, Rafila a explicat că, în opinia sa, acestea nu sunt de ajuns.

”Măsurile luate până acum probabil că nu sunt suficiente pentru că, din punctul meu de vedere, anumite măsuri au fost foarte târziu luate, iar sistemul de sănătate publică a fost nefuncţional, în bună parte, începând din luna iunie” a răspuns Rafila.
Acesta a explicat că ”un pachet de măsuri eficiente trebuie să abordeze toate palierele”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 4.724 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al cazurilor de COVID-19 ajungând la 217.216. De asemenea, s-au înregistrat şi 104 de decese - cel mai mare număr de la declanşarea pandemiei - bilanţul fiind de 6.574. În prezent, 824 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

Citește și
vaccin astrazeneca
Comisia Europeană: Nu vor fi suficiente doze de vaccin pentru toți cetățenii UE până în 2022
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, la un pas de scenariul prevăzut în caz de dezastre. Spitalele nu mai fac față
România, la un pas de scenariul prevăzut în caz de dezastre. Spitalele nu mai fac față

În curând, vom fi nevoiți să trecem la scenariul prevăzut în caz de dezastre, pentru că spitalele nu mai fac față valului de îmbolnăviri.

Comisia Europeană: Nu vor fi suficiente doze de vaccin pentru toți cetățenii UE până în 2022
Comisia Europeană: Nu vor fi suficiente doze de vaccin pentru toți cetățenii UE până în 2022

Doar o parte din populația Uniunii Europene va putea fi vaccinată împotriva noului coronavirus înainte de 2022 în cazul în care un vaccin eficace va fi disponibil, au afirmat oficiali ai UE într-o ședință internă, scrie Reuters.

Ministrul Sănătății: Primele doze de vaccin anti Covid-19 ajung în România în decembrie
Ministrul Sănătății: Primele doze de vaccin anti Covid-19 ajung în România în decembrie

Primele doze de vaccin anti-Covid ar putea ajunge la noi în decembrie, susține ministrul sănătății, iar medicii și asistentele vor fi printre primii vaccinați.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.