Adrian Ghenie, pictorul care a vândut o lucrare cu peste 10 milioane de dolari, expoziţie inedită la Timișoara

×
Codul embed a fost copiat

Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani ai Europei, revine în țară, la Timișoara, cu prima expoziție personală în Romania, după 14 ani.

Ghenie este cel mai bine cotat pictor român și unul dintre cei mai performanți 100 de artiști la licitații. Acum, în noua sa expoziție, a încercat să surprindă momentele dificile trăite de oameni în perioada pandemiei.

Expoziția de la Timișoara, denumită "The Impossible Body" (n.r. - "Corpul imposibil"), cuprinde lucrări făcute după o perioadă marcată de pandemie, izolare și incertitudine.

Sunt 15 si arată relația complicată pe care omul și-a format-o cu tehnologia de azi, cu social media, cu propriul corp și cu timpul.

Adrian Ghenie, artist: "Mă fascinează că în timpul vieții mele am putut să asist la nașterea unui limbaj corporal uman făcut cu de la noi putere. Practic, ce aveți dumneavoastră, toți, aici, este un gadget din ăsta în mână, care crează un soi de postură".

Citește și
pompierii
Un autobuz cu 42 de pasageri a luat foc în Timișoara. De la ce a pornit incendiul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Diana Marincu, curator expoziție: "Toate lucrările fac parte din același ciclu tematic, acela pe care noi l-am numit 'corpul imposibil', o sintagmă care gravita cumva în atelierul lui. O altă sintagmă pe care a folosit-o a fost frica față de momentul actual, toate simbolizând exact acest paradox în care trăim în ziua de astăzi".

Ghenie ne sugerează singurătatea omului în raport cu ceilalți și angoasele existențiale în lumea modernă, în ciuda faptului că suntem legați, la o rețea colectivă, prin intermediul tehnologiei.

Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters:
"Adrian este binecunoscut pentru pictura lui, dar el este și un grozav desenator și această expoziție cred că arată acest lucru. În lucrările lui, personajul este mereu singur, e conectat prin tehnologie, dar e totuși singur".

Andrei Jecza, proprietar galerie de artă: "Este o bucurie de a vedea un artist care continuă să se reinventeze și care are o prospețime și o vitalitate de neegalat".

Sute de oameni au participat la vernisajul din Timișoara. Expoziția va fi deschisă până pe 18 iunie.

Vizitator expoziție: "Transmite, prin mesaje, prin lucrările pe care le face, niște mesaje foarte foarte cotidiene și chiar a întrebat cineva: 'Păi unde este eticheta? Cum se numește această lucrare?'. La cât de sugestivă este, nici nu-i mai trebuie etichetată”.

Vizitatoare expoziție: "Sincer, am auzit de el acum vreo 6-7 ani și a fost o surpriză plăcută că s-a reușit să-l aducă la Timișoara".

Vizitatoare expoziție: "Te face să te gândești, cel puțin pe mine, la anumite stări, la cât de multe pot să te influențeze".

Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare. De mulți ani trăiește la Berlin. Este unul dintre cei mai cunoscuți artiști europeni contemporani.

De-a lungul timpului, a expus în mari instituții de artă ale lumii. Tot el a reprezentat România la Bienala de artă de la Veneția, în 2015, cu proiectul "Darwin's Room".

Ghenie este și unul dintre artiștii de succes în cadru licitațiilor, una dintre picturile sale fiind vândută, la Hong Kong, cu peste 10 milioane de dolari, prin casa de licitații Christie's. Un alt tabloul a fost vândut, la Sotheby's, pentru 9.286.700 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat înjunghiat cu o foarfecă în cap, în centrul Timișoarei. Ce s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte
Bărbat înjunghiat cu o foarfecă în cap, în centrul Timișoarei. Ce s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte

Un bărbat care care l-a înjunghiat pe un altul cu o foarfecă, în zona capului, miercuri seara, într-un cartier central din Timişoara, a fost depistat de poliţiştii locali şi a fost predat poliţiştilor Secţiei 1 pentru continuarea cercetărilor.

Un autobuz cu 42 de pasageri a luat foc în Timișoara. De la ce a pornit incendiul
Un autobuz cu 42 de pasageri a luat foc în Timișoara. De la ce a pornit incendiul

Un autobuz care transporta mai multe persoane a luat foc, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, incendiul izbucnind de la sistemul de climatizare al autovehiculului, potrivit ISU Timiş.

 

Mamă și fiu, găsiți morți într-o locuință din Timișoara. Nu mai fuseseră văzuți de zile întregi
Mamă și fiu, găsiți morți într-o locuință din Timișoara. Nu mai fuseseră văzuți de zile întregi

Poliţiştii din Timişoara au deschis dosar penal, după ce au găsit într-o locuinţă două cadavre. Este vorba de o femeie de 88 de ani şi fiul ei de 68 de ani.  

Sute de credincioși au participat la Marșul Învierii, la Timișoara. „Mergem să vestim Învierea Domnului”
Sute de credincioși au participat la Marșul Învierii, la Timișoara. „Mergem să vestim Învierea Domnului”

La Timișoara a avut loc, în a doua zi de Paște, Marșul Învierii. De 30 de ani, evenimentul strânge laolaltă credincioși din toate bisericile creștine. Oamenii spun că, dincolo de confesiune, sunt uniți de iubirea pentru Hristos.

Frații din Timișoara, crescuți de mătușă, au primit numeroase cadouri și bani de la românii impresionați de povestea lor
Frații din Timișoara, crescuți de mătușă, au primit numeroase cadouri și bani de la românii impresionați de povestea lor

Frăţiorii din Timișoara, crescuți cu mare greutate de o mătușă, după ce mama lor s-a prăpădit de cancer, au avut în sfârșit, sărbători în tihnă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.