Acum 31 de ani începea Revoluția, la Timișoara. Incidente cu AUR la comemorarea din Piața Victoriei

×
Codul embed a fost copiat

Timișoara a fost joi în doliu, în amintirea eroilor dispăruți, în timpul Revoluției din 1989.

Pe 17 decembrie, primele victime cădeau secerate de gloanțele militarilor, și ale trupelor de miliție. Câteva zile mai târziu, regimul Ceaușescu avea să se prăbușească, iar oamenii strigau „Libertate!", în Piața Operei.

Rudele celor care au murit în timpul Revoluției au venit joi la Cimitirul Eroilor din Timișoara pentru a-i comemora pe cei care și-au dat viața pentru libertate.

În urmă cu 31 de ani, la Timișoara s-au tras primele gloanțe în tinerii revoluționari. Armata a scos tancurile și TAB-urile pentru a-i speria pe cei adunați în stradă. Inițial, oamenii au crezut că se trage cu gloanțe oarbe, însă i-au văzut murind pe cei de lângă ei. Era deja a doua zi de proteste masive. 17 decembrie este și ziua când la Timișoara a numărat cele mai multe victime: peste 60 de persoane și sute de răniți. Regimul comunist a încercat să ascundă morții. Cadavrele au fost încărcate în camioane trimise la București, pentru incinerare.

În seara zilei de 16 decembrie câteva sute de oameni s-au strâns în fața casei pastorului Laszlo Tokes, care urma să fie evacuat, și au început să strige împotriva regimului comunist, cu un curaj nebun, pentru acele vremuri. Astăzi, la 31 de ani distanță, amintirea acelor zile a fost umbrită de confruntări între revoluționari și membrii partidului AUR, aflați și ei în Piața Victoriei.

Citește și
revolutie timisoara
31 de ani de la Revoluția din Timișoara. Protest față de participarea AUR la comemorare
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”


- Cine a luptat la Revoluție?
- Hoții! Hoții!
- Rușine să vă fie, tâlharilor!
- Am o rugăminte la toți, fiți calmi!
-  Noi nu v-am chemat aici și nu am fost la mitingurile voastre!
- Noi nu am participat la Revoluție?
- Ai participat. Ai participat, dar eu am luptat!

Acestea au fost schimburile de replici pe care le-au putut auzi toți cei prezenți.

Miercuri seară, a avut loc si marșul suporterilor Poli Timișoara, devenit deja tradiție pentru aceste zile.

Suporterii au plecat din faţa casei pastorului Lazlo Tokes, s-au oprit şi la catedrală, unde au fost aprinse zeci de candele în memoria celor căzuţi, apoi s-au îndreptat spre cimitirul eroilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DNA: Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal pentru certificatul de revoluționar
DNA: Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal pentru certificatul de revoluționar

Fostul parlamentar PSD Cătălin Rădulescu, supranumit ”deputatul Mitralieră” de unele publicații, este urmărit penal de către DNA pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fals în declarații .

31 de ani de la Revoluția din Timișoara. Protest față de participarea AUR la comemorare
31 de ani de la Revoluția din Timișoara. Protest față de participarea AUR la comemorare

Se împlinesc 31 de ani de când flacăra Revoluţiei Române a fost aprinsă la Timişoara.

Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou
Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou

Primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie se întoarce după gratii. Asta după ce bărbatul, acum în vârstă de 53 de ani, ar fi batjocorit o adolescentă pe care ar fi ajuns chiar să o şantajeze.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.