16 dintre cei mai buni dansatori din România, în finala unui concurs de street-dance

×
Codul embed a fost copiat

16 dintre cei mai buni dansatori din țară s-au întrecut, joi seară, în finala unui concurs de street-dance, cu dueluri unu la unu.

Evenimentul a avut loc în Capitală, iar câștigătorul merge mai departe în finala mondială din Africa de Sud, alături de învingătorul de anul trecut.

16 dintre cei mai buni dansatori din România, în finala unui concura de street-dance

Cei 16 concurenți și-au arătat talentul de dansatori pe diferite stiluri de muzică. Duelurile au ținut pe toată lumea cu sufletul la gură. Publicul n-a ratat niciun moment, pentru că a avut și rol de juriu.

Mulți și-au ales favoriții încă de la început.

Băiat:Groovek și Impuls, cei mai buni din tară, pentru că se vede prin skill, prin și prin cultura pe care o dețin”.

Citește și
meduza
Imagini spectaculoase de la Marea Neagră. Meduzele s-au înmulțit pe litoralul nostru ca urmare a temperaturilor ridicate
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Fată:Și prin anii pe care îi au în spate și prin tot devotamentul față de dans”.

Fată:Mi-a plăcut super mult cum a băgat DxDanger cu Impuls a fost, n-am cuvinte”.

Pentru asemenea mișcări pe ringul de dans, e nevoie, însă de mult antrenament, spun concurenții.

Dansatoare: Dansăm în fiecare zi să le arătăm oamenilor cum se face. Nu merge cu pregătirea asta o saptămână înainte”.

Dansatoare: Mă bucur foarte mult că am făcut parte din acest line-up. Sunt unii dintre cei mai buni dansatori din România și mă simt foarte mândră”.

Doi ucraineni au făcut o demonstrație la înălțime

Înainte de a fi anunțat câștigătorul, doi ucraineni au făcut o demonstrație la înălțime, în afara concursului. După patru ore în pași de dans, a fost desemnat și campionul.

Impulse:Restul de oameni care au fost aici pe scenă au muncit la fel de mult ca mine și toți merită să ajungă mai departe, și le mulțumesc tuturor celor cu care am împărțit ringul de dans. La mine pe scenă, foarte sus. E foarte special pentru mine”.

Andrei Lacatuș (Shurubel), prezentatorul concursului:Am fost acolo cu ei și am suferit pentru ei, m-am bucurat pentru ei. Efectiv nu mai am voce”.

Din cauza pandemiei de COVID-19, finala de anul trecut din Africa de Sud a fost anulată. Așa că, alături de câștigătorul joi seară, va merge la Johannesburg, în finala din 10 decembrie, și cel care s-a calificat anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studenții din Capitală și-au căutat un job în cadrul unui eveniment cu dans, muzică şi jocuri
Studenții din Capitală și-au căutat un job în cadrul unui eveniment cu dans, muzică şi jocuri

Început de an universitar atipic pentru studenții din Capitală, care au petrecut în timp ce își căutau de lucru.

Imagini spectaculoase de la Marea Neagră. Meduzele s-au înmulțit pe litoralul nostru ca urmare a temperaturilor ridicate
Imagini spectaculoase de la Marea Neagră. Meduzele s-au înmulțit pe litoralul nostru ca urmare a temperaturilor ridicate

Imagini spectaculoase au fost surprinse la țărmul Mării Negre, unde sute de meduze albastre și-au făcut apariția într-un dans magic.

Ultimul mare festival al verii are loc la Craiova. Capitala Olteniei este plină de turiști
Ultimul mare festival al verii are loc la Craiova. Capitala Olteniei este plină de turiști

Festivalul IntenCity a adus pe scenă muzică de dans de acum 30-40 de ani.

(P) Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România
(P) Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România

Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans finalistă America’s Got Talent a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România în 4 aplicații de top: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful.  

Dansul la bară a devenit sport oficial și în România. ”Au existat prejudecăți la început”
Dansul la bară a devenit sport oficial și în România. ”Au existat prejudecăți la început”

Dansul la bară este de acum sport oficial și la noi în țară. Pole dance este recunoscut de ministerul de resort ca noua ramură sportivă, alături de padel.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.