Ucisă de fostul soț când mulgea vaca. S-a târât până la poarta vecinei cu ultimele puteri

×
Codul embed a fost copiat

Momente de groază în județul Neamț, unde o femeie înjunghiată de fostul soț s-a târât până la poarta vecinei să caute ajutor.

Avea să ajungă în cele din urmă la spital, unde s-a și stins. Partenerul ei, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat și va fi judecat pentru omor. În loc să le asigure linștea, divorțul cuplului le-a adus năpasta, spun vecinii.

Cei doi soți locuiau în comuna Borlești, iar vecinii îi știu drept gospodari. Cuplul trecea însă printr-un divorț urât. Certurile se țineau lanț.

Vecin: „Au fost ceva discuții și au divorțat, dar el era un om foarte bun foarte gospodar.”

Reporter: „V-ați gândit vreodată că se poate ajunge la crimă între ei?”

Citește și
Și-a omorât fosta soție, de față cu nepoțica. Bărbatul a mai încercat o dată să o ucidă
Și-a omorât fosta soție, de față cu nepoțica. Bărbatul a mai încercat o dată să o ucidă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Vecin: „Ferească Dumnezeu, nici vorbă, nici pe departe”.

Reporter: „Ce credeți că s-a întâmplat?”

Vecin: „Nu știu, poate gelozie ceva mă gândesc”.

Conflictul ar fi plecat de la bani. Mai precis, bărbatul nu ar fi fost de acord să o sprijine financiar pe femeie. Zilele trecute, a intrat peste ea în grajd și a înjunghiat-o.

Cu ultimele puteri femeia s-a dus până la poarta unei vecine.

Vecină: „Ea a ieșit înaintea vacii, a adus vaca acasă, a legat-o să o mulgă și cum stătea cu spatele la ușă numai bine el tiptil s-a dus și i-a băgat cuțitul în spate”.

Vecin: „Eu am copilărit cu băiatul ăsta, dar nu l-am văzut niciodată să fie violent. O nebunie, o ură s-a declanșat așa deodată"

Femeia de 59 de ani a fost transportată la spitalul din Piatra Neamț unde medicii au făcut tot posibilul să o salveze. Trei zile s-a luptat pentru viață.

Inițial soțul agresiv a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Încadrarea a fost schimbată în omor, iar suspectul riscă să stea 20 de ani după gratii.

Cei doi au împreună trei copii, doi băieți și o fată, fiecare stabilit în altă localitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără din Ungaria se plânge că nu-și poate găsi un loc de muncă pentru că este prea sexy. Fostul soț i-a plătit operațiile
O tânără din Ungaria se plânge că nu-și poate găsi un loc de muncă pentru că este prea sexy. Fostul soț i-a plătit operațiile

O tânără de 22 de ani din Budapesta, Ungaria care a cheltuit aproape 80.000 de euro pe intervenții chirurgicale se plânge de faptul că nu-și poate găsi un loc de muncă din cauză că este prea sexy.

Și-a omorât fosta soție, de față cu nepoțica. Bărbatul a mai încercat o dată să o ucidă
Și-a omorât fosta soție, de față cu nepoțica. Bărbatul a mai încercat o dată să o ucidă

Tragedie într-un sat din județul Cluj. O femeie de 69 de ani a fost ucisă de fostul ei soț, cu care împărțea aceeași curte. Martoră la întreaga scenă a fost chiar nepoțica lor, o copilă de 10 ani.

O femeie a fost atacată în propria locuință de fostul soț, de față cu fetița lor de 7 ani
O femeie a fost atacată în propria locuință de fostul soț, de față cu fetița lor de 7 ani

A fost desfășurare de forțe, joi seară, pe o stradă din Sectorul 6 din București, după ce un bărbat și-a sechestrat în casă soția și a amenințat că îi face rău. Individul nu s-a oprit doar la a face scandal, a şi rănit-o pe femeie la o mână.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.