Poliţist din Sibiu, acuzat că a încercat să violeze 2 minore pe care le antrena la box

×
Codul embed a fost copiat

Acuzaţii revoltătoare la adresa unui poliţist din Sibiu. Bărbatul, angajat în serviciul de ordine publică, era şi instructor de box, iar în cantonamente ar fi încercat să violeze o copilă de 12 ani şi ar fi agresat sexual o altă fată, de 17 ani.

Ambele erau sportive la clubul pe care îl conducea, una dintre ele campioană naţionala la box, iar individul s-a folosit de statutul său, care îi conferea autoritate asupra lor. Acum este cercetat în arest la domiciliu, iar superiorii lui i-au suspendat contractul de muncă.

Agresiunile s-ar fi petrecut în aprilie 2018 şi februarie anul acesta, de fiecare dată cu acelaşi scenariu. Antrenorul s-a dus cu fetele la Bucureşti, pentru a participa la evenimente sportive. Prima dată cu cea mică.

IOAN VEȘTEMEAN, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu: "S-au cazat în aceeaşi cameră, peste noapte a încercat cu fetiţa de 12 ani să o violeze. S-a dezbrăcat de haine. S-a luptat cam două ore, fetiţa zis că nu... Vorbea cu apelativul maestre: sunteţi căsătorit, eu sunt minoră, aveţi o soţie frumoasă, a încercat din răsputeri să-l respingă. A reuşit, după vreo două ore a cedat, dar toată noaptea şi-a petrecut-o în baie de frică să nu se întoarcă din nou maestrul."

Episodul s-a repetat, cu 10 luni mai târziu şi cu faţă de 17 ani. Sportivele au renunţat să mai meargă la antrenamente, dar, după o vreme, s-au înscris la un alt club, unde aveau instructori tot poliţişti. Oamenii au vrut să afle de ce copilele au întrerupt colaborarea cu primul lor antrenor şi aşa a ieşit la iveală totul. Agentul acuzat nu recunoaşte nimic.

Citește și
politie
Minori răpiţi de pe stradă şi violaţi de trei bărbaţi. Umilinţele la care i-au supus
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

IOAN VEȘTEMEAN, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu: „Pe tot parcursul cercetărilor era monitorizat şi noi avem la dosar momentul în care a contactat felele şi a încercat să le convingă să nu depună plângere, să nu spună nimic despre faptele care s-au petrecut. Procedând şi la monitorizarea şi ascultarea convorbirilor telefonice între inculpat şi părţile vătămate, probatoriul s-a îmbunătăţit considerabil şi noi spunem că este fără dubiu activitatea lui.

Anchetatorii spun că cele două fete erau abuzate şi la antrenamente, iar părinţii celorlalţi copii ar fi observat atingerile nepotrivite. Judecătorii au decis că agentul să fie cercetat în arest la domiciliu şi s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu.

Agentul este acuzat de tentativa de viol şi agresiune sexuală; riscă până la 12 ani închisoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi detalii în cazul Bogdan Drăghici. Şi-ar fi abuzat fiica după ce îi citea poveşti seara
Noi detalii în cazul Bogdan Drăghici. Şi-ar fi abuzat fiica după ce îi citea poveşti seara

Ies la iveală informaţii pe cât de tulburătoare, pe atât de scandaloase, în cazul preşedintelui ''Asociaţiei T.A.T.A'', Bogdan Drăghici, arestat preventiv pentru 30 de zile.

Minori răpiţi de pe stradă şi violaţi de trei bărbaţi. Umilinţele la care i-au supus
Minori răpiţi de pe stradă şi violaţi de trei bărbaţi. Umilinţele la care i-au supus

Caz şocant în Capitală, unde doi băieţi au fost răpiţi, violaţi şi umiliţi. 

Bărbat din Vaslui, suspectat că a violat o fată de 12 ani pe care o avea în plasament
Bărbat din Vaslui, suspectat că a violat o fată de 12 ani pe care o avea în plasament

Un bărbat din comuna vasluiană Giurcani este suspectat că a abuzat sexual o fată în vârstă de 12 ani, pe care o avea în plasament.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.