Individul care și-a ucis cumnata gravidă era depresiv. Concluziile medicilor psihiatri

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii din Brăila au intrat în posesia unor imagini îngrozitoare surprinse la foarte puţin timp după comiterea crimei de ieri, din judeţul Brăila.

Secvenţele sunt filmate de cei care au ajuns la faţa locului după apelul femeii la 112. Din păcate, gravida, însărcinată în luna a noua, era deja moartă, iar suspectul încercase să-şi ia viaţa!

„ Băi ce-ai făcut măi? Ia-l repede nu mai lăsa că e slăbit, moare de tot. Băi Nicule, nu muri mă! Fratele tău am vorbit eu acum cu el eu în Germania nu m-a crezut. Nevastă-sa e însărcinată, da” spuneau apropiații soților.

Aceste momente şocante sunt surprinse imediat după crimă. Gravida zăcea fără viaţă, iar suspectul de 30 de ani tocmai încercase să se sinucidă.
A fost salvat şi dus la spital, iar vineri şi-a revenit şi a început să facă scandal în unitatea medicală.

Dragoș Voicu, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă Brăila: „A fost consultat de un psihiatru, care a concluzionat că suferă de un sindrom depresiv. A devenit recalcitrant cu agitație psihomotorie, a proferat tot felul de cuvinte urâte la adresa personalului sanitar.”

Citește și
crima
Crimă șocantă în Brăila. O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Crima îngrozitoare s-a petrecut ieri noapte după ce femeia de 27 de ani şi-a surprins cumnatul în timp ce incendia locuinţa în care stăteau amândoi.

Victima era însărcinată în luna a noua. Iar soţul ei, fratele suspectului, muncea în Germania, tocmai ca să ridice o casă familiei, căci femeia nu mai voia să stea alături de cumnatul deosebit de violent.

Sincron Dragoș Voicu - purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă Brăila: „El consideră că totul se datorează problemelor legate de moștenire, de viața pe care avut-o înainte alături de fratele său, deci invocă cu totul altfel motive. De fapt ce motive poți invoca pentru un acest gest criminal?”

Suspectul va fi supus unor expertize psihiatrice, şi este cercetat pentru omor deosebit de grav.
Dacă va fi găsit vinovat, risca până la 25 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul crimei din Brăila. Georgiana a fost ucisă cu 2 zile înainte să nască. Cum a ajuns cumnatul ei să-i ia viața
Filmul crimei din Brăila. Georgiana a fost ucisă cu 2 zile înainte să nască. Cum a ajuns cumnatul ei să-i ia viața

Tragedie în Brăila: o tânără de 27 de ani, însărcinată în luna a noua, a fost înjunghiată mortal, cu doar două zile înainte să aducă bebelușul pe lume.

Crimă șocantă în Brăila. O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit
Crimă șocantă în Brăila. O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit

O tânăra din Brăila, însărcinată în luna a nouă, a fost înjunghiată mortal, iar suspect de crimă este un cumnat al ei, cu care femeia se certă des în ultima vreme, după cum spun apropiații familiei.

O crimă petrecută acum 15 ani în Neamț a ieșit la iveală. Cadavrul unei fete, găsit îngropat în curtea casei tatălui ei
O crimă petrecută acum 15 ani în Neamț a ieșit la iveală. Cadavrul unei fete, găsit îngropat în curtea casei tatălui ei

O crimă teribilă, petrecută în anul 2006, a ieșit abia acum la iveală, în județul Neamț. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, principalul suspect, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat că și-a ucis fosta soție și fetița.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.