Copilă răpită din Africa de fiul preşedintelui. A ţinut-o 16 ani ca sclavă în vila din SUA

cuplul Toure

Fiul primului lider al Guineei şi soţia lui au ţinut o fată răpită din ţara lor timp de 16 ani ca sclavă într-o locuinţă din SUA.

Copila a fost adusă cu forţa din Guineea când avea doar 5 ani de către Mohamed Touré, fiul primului preşedinte al ţării, Ahmed Sekou Toure, şi de către soţia lui, Denise Cros-Toure. Ei au pus-o să gătească, să curăţe şi să aibă grija de fiica lor fără să o plătească.

Cuplul a profitat de faptul că în ţara lor erau extrem de influenţi, în vreme ce fata provenea dintr-o familie foarte săracă. Mama ei a încercat în zadar să o salveze, familia Toure având sprijinul autorităţilor din Guineea. 

Ahmed Sekou Toure (foto jos), tatăl răpitorului, a condus Guineea din 1958 până în 1984, fiind eroul declarării independenţei acestei foste colonii franceze. Regimul său socialist s-a transformat în timp într-o dictatură sângeroasă, în lagărele din Guineea murind aproximativ 50.000 de oameni. Toure a murit într-un spital din SUA iar regimul a fost înlocuit de o dictatură militară, dar familia Toure a rămas influentă

Citește și
femeie abuzata
Româncă tratată ca o sclavă în Londra. Era obligată să facă duș goală în curte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copila răpită de fiul dictatorului şi de soţia lui era bătută, stropită cu furtunul apă rece şi biciuită cu un cablu electric dacă se opunea, scrie Independent. Era strigată „câine” şi „sclavă”.

Coşmarul fetei a durat 16 ani. Nu a fost trimisă la şcoală şi deseori era trimisă să doarmă într-un parc, în localitatea Southlake din Texas, unde se mutase familia într-o vilă luxoasă. Nu ştia engleză, astfel că nu a putut cere ajutor.

În final, fata a fugit în 2016, cu ajutorul vecinilor. Soţii Toure riscă acum 20 de ani de închisoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coșmarul prin care a trecut o româncă, subiectul unui film făcut de BBC: „Cum de oamenii n-au observat?”
Coșmarul prin care a trecut o româncă, subiectul unui film făcut de BBC: „Cum de oamenii n-au observat?”

Povestea unei românce care a fost răpită de pe o stradă din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost obligată să devină sclavă sexuală, a devenit subiectul unui film realizat de BBC News.

Româncă tratată ca o sclavă în Londra. Era obligată să facă duș goală în curte
Româncă tratată ca o sclavă în Londra. Era obligată să facă duș goală în curte

Caz tulburător relatat de tabloidele britanice care au scris despre soarta unei românce tratate ca o sclavă în Londra de tatăl vitreg.

Povestea unei foste sclave a jihadiștilor, care își va reface viața cu un traducător al Armatei SUA
Povestea unei foste sclave a jihadiștilor, care își va reface viața cu un traducător al Armatei SUA

Nadia Murad, o tânără din comunitatea yazidită, răpită din satul natal când avea 21 de ani și forțată de jihadiști să devină sclavă sexuală, își va reface viața alături de un interpret al Armatei Statelor Unite.

Cazul tulburător al unei tinere care s-a întâlnit pe stradă cu violatorul ei
Cazul tulburător al unei tinere care s-a întâlnit pe stradă cu violatorul ei

O adolescentă Yazidi care a fost vândută ca sclavă jihadiștilor din Statul Islamic a fugit din Germania după ce s-a întâlnit față în față cu violatorul ei pe stradă, relatează The Times.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.