Conflict sângeros la marginea Capitalei. 6 oameni, răniţi până la sosirea mascaţilor

×
Codul embed a fost copiat

Şase persoane au fost rănite într-un conflict care a avut loc în comuna Baloteşti şi care a fost aplanat de poliţişti, informează IPJ Ilfov.

"În această seară, în jurul orei 18,25, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că în comuna Baloteşti din judeţul Ilfov a avut loc un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat de îndată grupa operativă din cadrul Poliţiei Otopeni, precum şi poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale, care au intervenit cu operativitate, reuşind aplanarea conflictului", precizează sursa citată.

Din primele verificări, au fost rănite şase persoane, dintre care unele au fost transportate cu ambulanţa la o unitate spitalicească iar altele au refuzat deplasarea la spital.

Potrivit IPJ, poliţiştii au identificat persoanele participante la incident, urmând a fi stabilite cu certitudine cauzele care au generat starea conflictuală.

De asemenea, a fost anunţat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi pentru luarea măsurilor legale care se impun, a mai anunţat Poliţia Ilfov.

Citește și
ancheta politie
Bătrân găsit împuşcat în maşină pe un drum din Vrancea. Ar fi fost o răfuială de interlopi
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atacuri în stil mafiot în Buzău. Răfuială cu bâte între două clanuri de romi
Atacuri în stil mafiot în Buzău. Răfuială cu bâte între două clanuri de romi

Doi tineri au fost răniţi în urma a două scandaluri violente care au avut loc în ultimele 24 de ore între două grupări interlope de romi, clanul Sportivilor şi clanul Pasăre, din municipiul Buzău.

Bătrân găsit împuşcat în maşină pe un drum din Vrancea. Ar fi fost o răfuială de interlopi
Bătrân găsit împuşcat în maşină pe un drum din Vrancea. Ar fi fost o răfuială de interlopi

Un bărbat care prezenta două plăgi prin împuşcare a murit, vineri seară, într-un autoturism, pe drumul judeţean spre Slobozia Ciorăşti, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

Scandal între interlopii constănțeni în fața tribunalului. Au intervenit jandarmii
Scandal între interlopii constănțeni în fața tribunalului. Au intervenit jandarmii

Judecătorii din Constanța au solicitat, joi, sprijinul trupelor speciale pentru a preveni o răfuială între două grupări interlope.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.