Bărbat înjunghiat de față cu polițiștii, în Vâlcea. Agresorul a fost arestat preventiv

Politie
StirilePROTV

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce ar fi înjunghiat, cu un cuţit, un alt bărbat, în prezenţa poliţiştilor, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit sursei citate, în cauză au fost inculpate trei persoane pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar una dintre acestea pentru tentativă de omor, după ce, în urmă cu două zile, cele trei persoane, înarmate cu securi şi un cuţit, s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate, din Băbeni, proferând ameninţări cu moartea şi manifestând un comportament violent. La locul conflictului s-a deplasat şi un echipaj de poliţie, însă pe fondul conflictului, persoana vătămată a lovit cu pumnul unul dintre inculpaţi iar acesta, în fugă, a lovit victima cu un cuţit, în zona abdominală.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 21.06.2021, în jurul orei 22,10, inculpaţii, fiind înarmaţi cu obiecte tăietoare, respectiv securi şi cuţit, s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate, din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, proferând ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate, în timp ce se aflau în stradă, în dreptul imobilului acesteia, manifestând un comportament violent, prin lovirea porţilor de acces în curtea imobilului, spre a determina persoana vătămată să iasă din curte şi a o agresa, comportament care s-a manifestat pe o durată de aproximativ 10 minute, până când la faţa locului şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie. În aceste împrejurări, după ce persoana vătămată, pe fondul conflictului generat de inculpaţi, a lovit cu pumnul pe unul dintre aceştia, un alt inculpat (cel reţinut), s-a îndreptat în fugă către persoana vătămată, fiind înarmat cu un cuţit cu care i-a aplicat acesteia, din faţă, o lovitură în zona abdominală, actul de violenţă având un caracter spontan, executat cu rapiditate, spre surprinderea lucrătorilor de poliţie, care nu au putut împiedica agresarea victimei, care a suferit o plagă penetrantă înjunghiată, fiindu-i pusă în primejdie viaţa", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit Agerpres.

Doi dintre inculpaţi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile iar al treilea inculpat a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal la Topliţa între mai multe persoane. Două femei s-au înjunghiat, iar patru autoturisme au fost avariate
Scandal la Topliţa între mai multe persoane. Două femei s-au înjunghiat, iar patru autoturisme au fost avariate

Un conflict mai vechi între două femei a dus la o bătaie cu topoare și cuțite în parcarea unui supermarket din Harghita.

Crimă la Grădiștea. Un fost polițist și-a înjunghiat mortal soacra. Fosta soție a scăpat cu viață
Crimă la Grădiștea. Un fost polițist și-a înjunghiat mortal soacra. Fosta soție a scăpat cu viață

Un fost polițist din Grădiștea și-a înjunghiat mortal soacra, și-a rănit soția iar apoi s-a sinucis.

Un bărbat a murit, după ce a fost înjunghiat într-o parcare din Galați. Agresorul a aruncat cuțitul sub o mașină și a fugit
Un bărbat a murit, după ce a fost înjunghiat într-o parcare din Galați. Agresorul a aruncat cuțitul sub o mașină și a fugit

Un bărbat de 39 de ani a murit joi seară, la spital, după ce a fost înjunghiat într-o parcare din municipiul Galați.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.