A intrat în apă să se răcorească și nu a mai ieșit: ”Am crezut că face glume cu fetele”

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Botoşani şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic. El s-a dus să se scalde într-un iaz, împreună cu două prietene, şi nu a mai ieşit din apă. 

Cei care pescuiau în apropiere au văzut că nu mai apare la suprafaţă şi au sunat la 112.

Pompierii şi scafandrii ajunşi la faţa locului i-au căutat trupul aproape două ore. Tragedia a avut loc la un iaz din apropierea municipiului Dorohoi. Cei care pescuiau în apropiere l-au văzut pe tânăr înotând o perioadă, dar la un moment dat a dispărut după stufăriș. Unul dintre pescari a încercat să îl caute, dar nu i-a dat de urmă, așa că a sunat la 112.

Martor: "A intrat în apă să se răcorească. Băiatul a intrat până la mijlocul iazului și de acolo a făcut în dreapta. L-am văzut o dată și cât am mers în înot pe spate și când m-am întors nu l-am mai văzut".

Reporter: ”L-ați văzut când înota? ”

Citește și
Un chinez a murit înecat la Mangalia
Un tânăr de 30 ani a murit înecat la mare. Alarma s-a dat după 2 ore de la dispariție
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Martor: ”Când a intrat. După aia nu l-am mai văzut. Am crezut că face glume cu fetele, dar după aia nu a mai ieșit".

Pompierii sosiți la față locului au intervenit cu două bărci de căutare, dar nu au reușit să-i dea de urmă. În ajutorul lor au venit și scafandrii de la Botoșani și Suceava.

Lt. col. Petrică Ciobănașu, Detașamentul Pompieri Dorohoi: "Detașamentul de pompieri Dorohoi a fost solicitat în scopul căutării unei persoane date dispărute pe iazul Polonic de lângă Dorohoi. Ne-am deplasat la față locului cu două echipaje, din care unul cu ambarcațiune. Am solicitat în sprijin încă un echipaj de la Inspectorat".

Corpul neînsuflețit al tânărului a fost găsit după aproape două ore de căutări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adolescent din Vaslui, mort după ce colegii au crezut că face farse: ”Ne-a făcut cu mâna!”
Adolescent din Vaslui, mort după ce colegii au crezut că face farse: ”Ne-a făcut cu mâna!”

Noi dezvăluiri apar în cazul morții unui adolescent de 15 ani din Vaslui care s-a înecat, miercuri seara, în lacul din incinta unei baze de agrement din municipiu.

Un tânăr de 30 ani a murit înecat la mare. Alarma s-a dat după 2 ore de la dispariție
Un tânăr de 30 ani a murit înecat la mare. Alarma s-a dat după 2 ore de la dispariție

Un cetățean chinez a murit înecat la Mangalia, după ce a intrat în mare, în zona golfului, și nu a mai ieșit.

Bărbat dispărut fără urmă când era la pescuit cu un prieten. Poliţia a găsit alt cadavru
Bărbat dispărut fără urmă când era la pescuit cu un prieten. Poliţia a găsit alt cadavru

Căutări disperate au loc pe râul Prut după ce un bărbat de 38 de ani din județul Botoșani a dispărut fără urmă.

Drama unei familii care a plecat în vacanță în Egipt. Fetița de 4 ani s-a înecat în piscină
Drama unei familii care a plecat în vacanță în Egipt. Fetița de 4 ani s-a înecat în piscină

O familie din orașul britanic Bristol și-a pierdut fetița de patru ani în timpul vacanței la un resort din Hurghada, Egipt. Aceasta ar fi alunecat și s-ar fi lovit la cap, după care s-ar fi înecat în piscina hotelului.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.