Pentru prima oară în istorie, Gala Premiilor Emmy a avut loc fără covor roşu

×
Codul embed a fost copiat

Covorul roșu și publicul din fața scenei au lipsit în acest an de la marile ceremonii de decernare a premiilor.

Iar pentru 2021 nu există speranțe că lucrurile se vor schimba prea mult. Luna viitoare, mult râvnitele trofee Grammy vor fi acordate online, iar Festivalul de Film de la Berlin a fost amânat.

Anul acesta, organizatorii cunoscutelor festivități de decernare a premiilor au abordat diferit măsurile impuse în contextul pandemiei.

Pentru prima oară în istorie, Gala Premiilor Emmy a avut loc fără covor roşu. Actorii, regizorii şi producătorii nominalizaţi au stat acasă și fiecare a aflat numele câștigătorilor în intimitatea căminului.

Citește și
Adam Schlesinger
Un muzician câștigător de premii Emmy şi Grammy a murit la 52 de ani, cu coronavirus
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Jake Coyle, Associated Press: „A fost ciudat. Am văzut toate aceste festivaluri încercând să improvizeze în funcție de circumstanțe, dar cred că decernarea premiilor Emmy a fost una distractivă."

Regulile s-au schimbat și la Gala Premiilor Billboard pentru muzica latino, organizată în octombrie, în Florida. Cei din public au purtat mască de protecție, iar ceremonia s-a desfăşurat pe patru scene.

Totuși, Academia Americană de Film, care decernează premiile Oscar, intenţionează ca festivitatea din 2021 să fie un eveniment cu prezenţă fizică, deși, oficial, până acum, se știe că totul va fi online.

Jake Coyle, Associated Press: „Decernarea premiilor Oscar a fost amânată cu două luni, la sfârșitul lunii aprilie (2021). În mod normal, festivitatea are loc în luna februarie, dar cine știe. Mulți cred că Oscarurile nu vor mai fi deloc decernate anul viior."

Tot online va fi organizat anul viitor și Festivalul de Film din Berlin. Ediția cu numărul 71 a fost programată pentru luna martie și va avea loc în două etape.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Beyonce, nominalizată la nouă categorii la Premiile Grammy, care vor avea loc pe 31 ianuarie 2021
Beyonce, nominalizată la nouă categorii la Premiile Grammy, care vor avea loc pe 31 ianuarie 2021

La începutul anului viitor, cântăreața americană Beyonce are șansa să devină regina încoronată a premiilor Grammy.

Un muzician câștigător de premii Emmy şi Grammy a murit la 52 de ani, cu coronavirus
Un muzician câștigător de premii Emmy şi Grammy a murit la 52 de ani, cu coronavirus

Muzicianul american Adam Schlesinger, câștigător a 3 premii Emmy şi un premiu Grammy, a murit la vârsta de 52 de ani, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.

Premiile Grammy 2020. Trofeul câștigat de un român la Los Angeles
Premiile Grammy 2020. Trofeul câștigat de un român la Los Angeles

În Los Angeles a fost noaptea premiilor Grammy, cele mai importante trofee ale industriei muzicale americane.

Premiile Grammy 2020. Billie Eilish, marea câştigătoare a celei de-a 62-a ediţii a galei. Ce premiu a luat Michelle Obama

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.