Ferma, prima ediție a noului sezon. Probe dure pentru cei 18 concurenți

×
Codul embed a fost copiat

A început noul sezon al emisiunii ,,Ferma. Un nou început!''. Cei 18 concurenţi au ajuns în casa unde vor fi supuşi mai multor provocări, dar şi probe fizice de către cele două gazde dar şi arbitrii, Mihaela Rădulescu şi Cristian Bozgan.

Desigur din prima ediţie nu au lipsit emoţiile, zâmbetele dar şi strategiile pe care şi le-au făcut participanţii.

,,Ferma. Un nou inceput'' a fost lider incontestabil de audienţă, cu 9,5 puncte de rating, faţă de cele 3,5 puncte ale principalului post concurent. Pe de altă parte, 27 la sută dintre cei care aflau marți seară la televizor s-au uitat la Ferma, de aproape trei ori mai mult decât la al doilea post clasat.

În topul preferinţelor telespectatorilor a fost şi primul episod al noului sezon din Las Fierbinţi, care a bătut concurenţă cu 11,1 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 27,5 la sută. Următorul post clasat a strâns de trei ori mai puţini oameni în faţa televizoarelor.

În general, Pro TV a fost lider de necontestat în prime-time, aproape 11 puncte de rating şi o cotă de piaţă de peste 29 la sută.

Citește și
visuri la cheie, emisiune, Familia Valasache
Surpriza făcută de echipa Visuri la cheie pentru o campioană la judo și familia ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După un drum cu autocarul, plin de peripeţii, concurenţii au fost nevoiţi să merga trei kilometri pe jos, prin zăpadă, la minus 15 grade celsius. Ajunşi la fermă au fost întâmpinaţi de Mihaela Rădulescu.

Concurenţii au crezut că vor avea parte de o primă seară liniştită. Gazdele emisiunii însă, Mihaela Rădulescu şi Cristian Bozgan, le-au pregătit o surpriză.

Fetele au dat startul duelurilor. În echipe de câte trei, acestea au trebuit să dea dovadă de forţă şi ambiţie, pe parcursul celor trei runde.

Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos. Aceştia şi-au arătat forţele într-o probă care s-a numit ,,Trage frânghia".

Prima ediţie a fost una plină de emoţii, de lacrimi atât de fercire cât şi de tristeţe.

Cristian Bozgan: Sper să descopăr cu adevărat firea fiecăruia, fie că este conflictuala sau nu. Aş vrea să descopăr mai mult, voinţa, dacă sunt harnici, dacă sunt ambiţioşi şi multe altele"

Mihaela Rădulescu: "Nici nu ştii la ce să te aştepţi. Fiecare minut de emisiunea la ferma noastră este chiar un minut de emoţie."

Povestea celor 18 concurenţi o puteţi urmări şi miercuri de la ora 21:20 la Pro TV.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Busu, mărturii după ce a supraviețuit infarctului: ”Am fumat prea mult, ceva groaznic”
Busu, mărturii după ce a supraviețuit infarctului: ”Am fumat prea mult, ceva groaznic”

Florin Busuioc a apărut prima dată într-un platou de emisiune după infarctul pe care l-a suferit în luna noiembrie.

Surpriza făcută de echipa Visuri la cheie pentru o campioană la judo și familia ei
Surpriza făcută de echipa Visuri la cheie pentru o campioană la judo și familia ei

Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu au ajuns în Târgoviște pentru a cunoaște patru oameni calzi și iubitori, care se ajută reciproc, sunt întotdeauna unii alături de ceilalți și iau toate deciziile împreună.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.