Alex Bratu a lansat ”Alegorii Musicale, Vol.1”. ”Super-proiect de colaborări” cu diverși artiști din România

Alex Bratu
comunicat de presa

Artistul independent Alex Bratu și-a lansat noul album ”Alegorii Musicale, Vol.1” - prima parte dintr-o trilogie anunțată ca fiind un ”super-proiect de colaborări” cu diverși artiști din România.

Potrivit unui comunicat, acesta este cel de-al treilea album al artistului de 45 de ani din București, după „ Beyond Today” lansat în 2011, album în limba engleză și „ Un alt anotimp” lansat în 2015, acesta din urmă fiind în limba română.

Încurajat de succesul proiectului umanitar realizat în 2019, ca parte dintr-o colaborare profesională de CSR cu Hope and Homes For Children România, proiect în care Alex Bratu a scris muzica și versurile piesei ”Am Nevoie de Tine”, interpretată de 9 artiști diferiți, anul acesta vine cu o nouă provocare, aceea de a realiza o trilogie muzică numită ”Alegorii Musicale”.

”Proiectul muzical este menit să aducă în prim plan o incursiune artistică într-o manieră multidimensională prin care fiecare invitat de pe album este încurajat să își lase amprenta și personalitatea artistică, rezultând astfel un material bogat și diversificat, cu multe stiluri și maniere de abordare a genului pop-rock.” - se mai arată în comunicatul citat de undergroundmusic.ro.

Întregul proiect muzical va aduce laolaltă apropximativ 50 de artiști, în marea lor majoritate fiind soliști vocali.

Pentru Vol.1 aceștia sunt (în ordinea apariției de pe album): Laura Mihăilă, Ana Maranda, Pavel Ulici, Ligia Hojda, Marius Popa, Alexandra Ungureanu, Maria Hojda, Andrei Neagu, Maria Radu, Flavia Hojda, Cosmin Arsene și Ionuț Deliu.

De asemenea, înregistrările au fost făcute în studioul Taine Multimedia din București, producția muzicală fiind asigurată de Adrian Tăbăcaru, binecunoscut ca un artist complet cu un portofoliu lar de activități artistice și componistice, producții video și instalații multimedia.

Întregul material discografic poate fi găsit pe majoritatea plaformelor de streaming. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trupa ORKID își lansează oficial EP-ul ”Deraiat”, printr-un concert la Arena Tei din București
Trupa ORKID își lansează oficial EP-ul ”Deraiat”, printr-un concert la Arena Tei din București

Trupa ORKID își lansează oficial primul material în limba română, EP-ul ”Deraiat”, printr-un concert susținut în condiții speciale, din cauza pandemiei de Covid-19.

Vladimir Gheorghiu a lansat albumul foto ”Contează”: ”un manifest personal” cu iz de rock & grunge
Vladimir Gheorghiu a lansat albumul foto ”Contează”: ”un manifest personal” cu iz de rock & grunge

În 1992, trupa Alice in Chains lansa ”Dirt”, un album care avea să schimbe complet nu numai viețile acestor artiști, ci și ale multor alți muzicieni sau chiar simpli fani ai muzicii rock.

Trupa românească de avantgarde și electro-industrial, FRIG, a lansat EP-ul ”genOm”
Trupa românească de avantgarde și electro-industrial, FRIG, a lansat EP-ul ”genOm”

Trupa românească de avantgarde, FRIG, a lansat EP-ul ”genOm”, un materiaal discografic cu influențe muzicale techno, doom și electro-industrial.

Concert Opeth la București, Arenele Romane: ”In Cauda Veneum”
Concert Opeth la București, Arenele Romane: ”In Cauda Veneum”

Trupa Opeth revine la București, vineri 19 martie 2021, după o pauză de 8 ani de zile. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane din București, în cadrul turneului european “Opeth 2021 – In Cauda Veneum”.

Maximum Rock Festival 2021: Devin Townsend, Katatonia, Therion și Orphaned Land
Maximum Rock Festival 2021: Devin Townsend, Katatonia, Therion și Orphaned Land

Organizatorii Maximum Rock Festival 2021 au anunțat că acest eveniment va avea loc în perioada 04 – 05 iunie, la Arenele Romane din București.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.