(P) Vor fi amânate ratele la bancă în 2021?

(P) Vor fi amânate ratele la bancă în 2021?
StirilePROTV

Românii cu rate la instituțiile de creditare primesc vești îmbucurătoare din partea autorităților statului în privința amânării acestora și în 2021.

Pe fondul prelungirii stării de alertă și a creșterii semnificative a numărului de îmbolnăviri în perioada celui de-al doilea val pandemic, Ministerul de Finanțe ia în calcul amânarea ratelor și-n anul următor. Ratele de la bănci și de la ifn-uri sunt o problemă pentru mulți români, de aceea rezolvarea acestei chestiuni reprezintă una dintre lucrurile care vor fi discutate cu prioritate la începutul anului 2021.


Creditele românilor în vreme de pandemie


Pe lista cu întrebări se numără două care merită atenția tuturor: în ce măsură își va reveni economia națională în 2021 și ce o să se întâmple cu creditele celor care și-au pierdut locul de muncă în timpul crizei sanitare. Experții foxycredit.com consideră că propunerea autorităților legate de amânarea ratelor și în anul următor este o măsură utilă pentru cele 28,000 de societăți comerciale și 334,000 de persoane fizice care au apelat la amânarea ratelor în 2020.

Foxycredit în România este un serviciu online care colectează informații despre societățile de creditare de pe piața românească. Brandul internațional activează și în alte state ale lumii (Polonia, Finlanda, Suedia, Ucraina, Norvegia și Danemarca). Având în componentă peste 23 de specialiști în finanțe și IT, compania analizează peste 200 de societăți de creditare (bancare și nebancare) din țările mai sus menționate. Platforma a fost lansată în 2018 și este un proiect în continuă dezvoltare.

În momentul actual, numărul persoanelor aflate pe lista de șomaj este de 285,294 de persoane (în luna septembrie 2020). Până în prezent, peste 334,000 de români (22% din piața de împrumuturi acordate) și 28,000 de firme (28% din totalul creditelor) au apelat la varianta amânarea ratelor. Din păcate, situația economică nu s-a îmbunătățit în perioada post-stare de urgență, iar revenirea mult mai puternică virusului în toamnă nu este de natură să ajute economia României.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe fondul acestei situații de criză ce pare să continue și în viitor, autoritățile române iau în calcul amânarea ratelor și în 2021. O decizie în acest va fi luată în discuție chiar în primele zile ale anului următor, până atunci stabilindu-se scenariile posibile, astfel încât sistemul bancar și clienții să fie în egală măsură mulțumiți. Numai că se naște o altă întrebare: depinde decizia amânării plăților acestor rate numai de autoritățile române?

 

Ce se poate întâmpla în 2021 cu ratele românilor?

 

Ministerul de Finanțe al României, Banca Națională și celelalte bănci și instituții de creditare din sistem trebuie să țină cont și de măsurile impuse de BCE (Banca Centrală Europeană) și ABE (Autoritatea Bancară Europeană). Până în prezent, ca urmare a măsurilor adoptate de către aceste organisme, entitățile de pe piața de creditare au beneficiat de anumite scutiri de plată.
În momentul actual, băncile și celelalte companii de creditare le-au oferit clienților posibilitatea amânării plăților pentru un interval de până la 9 luni. Desigur, se mai discută și pe marginea delimitării mult mai clare a persoanelor (fizice și juridice) care pot solicita această amânare.

Cu siguranță că este nevoie de crearea unui cadru legislativ cât mai clar pentru toate părțile implicate. Profitabilitatea sistemului de creditare a fost afectată de pandemie în 2020, așa că este de așteptat ca măsura prelungirii să nu fie de lungă durată. Un element important este și revenirea economică a celor direct afectați de criza sanitară, care vor trebui să își achite ratele scadente și amânate atât de mult timp.

Rămâne de văzut care va fi soluția agreată de Ministerul de Finanțe și de bănci, precum și modul în care îi va afecta pe cei implicați. În mod cert, ceea ce își doresc toți românii este ca această perioadă de tranziție sanitară să se finalizeze cât mai repede și economia să înceapă să-și revină rapid în 2021.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.