Sesizarea privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, pe masa CCR

Valer Dorneanu, Curtea Constitutionala
Agerpres

CCR discută, joi, sesizarea PNL privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei, pe motiv că social-democratul a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală.

 

''PNL solicită CCR invalidarea mandatului de parlamentar pentru Liviu Dragnea. (...) Ca atare, PNL s-a întors cu doi ani şi jumătate la punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaţilor, deciziilor CCR şi Legii privind organizarea referendumului şi constatăm că acestea trei sunt în contradicţie cu decizia Camerei Deputaţilor de validare a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, PNL a făcut o sesizare de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului prin care mandatul lui Liviu Dragnea a fost validat", declara, pe 13 mai, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Deputatul Gabriel Andronache a explicat motivele sesizării la CCR. "Contestaţia se referă la hotărârea (...) din 2016 a Camerei Deputaţilor prin care au fost validate mandatele tuturor deputaţilor. Noi nu sesizăm CCR cu privire la întreaga hotărâre a Camerei, ci doar cu privire la punctul 36 paragraful 4 din această hotărâre, respectiv validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Motivul este prevăzut de articolul 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor în care se spune că o condiţie esenţială care trebuie realizată în sens negativ, adică nu trebuie îndeplinită, este cea referitoare la faptul de a fi sau nu condamnat pentru fraudă electorală cel care urmează să fie validat ca deputat. Dacă ne uităm, vom vedea că domnul Dragnea a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală, dacă studiem Codul penal sau doctrina de specialitate vom vedea că infracţiunile din cadrul procesului electoral de la referendum sunt asimilate fraudelor electorale. La momentul la care s-a produs validarea vom constata că acea condamnare era definitivă", a arătat Andronache.

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În prezent, acesta este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Citește și
CCR, Curtea Constitutionala
Site-ul Curții Constituționale, ”spart” de hackeri. Ce mesaj au afișat. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Valer Dorneanu, reales preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 3 ani
Valer Dorneanu, reales preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 3 ani

Valer Dorneanu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru un mandat de trei ani.

Site-ul Curții Constituționale, ”spart” de hackeri. Ce mesaj au afișat. FOTO
Site-ul Curții Constituționale, ”spart” de hackeri. Ce mesaj au afișat. FOTO

Site-ul Curţii Constituţionale a României a fost ţinta unui atac informatic, vineri după-amiază, nemaiputând fi accesat pentru o perioadă.

Referendumul de pe 26 mai a fost contestat la Curtea Constituțională
Referendumul de pe 26 mai a fost contestat la Curtea Constituțională

Curtea Constituţională a României a înregistrat, miercuri, o contestaţie în care se cere infirmarea rezultatelor referendumului din 26 mai.

Gest bizar: viitorul judecător CCR Gheorghe Stan îl scapă pe Hrebenciuc de pușcărie
Gest bizar: viitorul judecător CCR Gheorghe Stan îl scapă pe Hrebenciuc de pușcărie

Viorel Hrebenciuc, fostul vicepreşedinte social democrat al Camerei Deputaţilor, nu va mai ajunge la închisoare, după scandalul de corupţie legat de retrocedarea a zeci de mii de hectare de pădure, în Bacău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.