Ce pot face persoanele amendate în timpul stării de urgență. Recomandările Avocatului Poporului

Reprezentanții Avocatului Poporului nu au fost lăsați să intre într-un azil de bătrâni din Târgu Secuiesc

Avocatul Poporului a transmis, marți, o serie de recomandări către persoanele amendate în timpul stării de urgență care doresc să coteste sancțiunile primite.

Totodată, instituția solicită ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să utilizeze, în viitoarele ordonanțe militare, formulări mai exacte pentru a preveni aplicarea discreționară a contravențiilor.

„Avocatul Poporului reiterează solicitarea, adresată în data de 1 aprilie 2020, ministrului afacerilor interne, în sensul utilizării, în viitoarele ordonanțe militare, de formulări riguros
exacte în definirea conținutului constitutiv și juridic al faptelor ce constituie contravenții, pentru a preveni aplicarea lor discreționară, în contextul în care faptele contravenționale sunt sancționate sever, ajungându-se chiar la confiscarea bunurilor utilizate la săvârșirea faptei”
, transmite instituția.

Totodată, Avocatul Poporului aduce la cunoștința persoanelor interesate că pe site-ul www.avp.ro găsesc informații concrete, la zi, privind conținutul actelor normative care cuprind reglementări în materia drepturilor omului ce decurg din instituirea stării de urgență.

Pe același site, persoanele interesate vor găsi și „îndrumări privind cadrul legal al contravențiilor stabilite pentru nerespectarea interdicțiilor reglementate de legislația specifică stării de urgență”.

Citește și
Coronavirus
Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Avocatul poporului atrage, totodată, atenția persoanelor care au fost amendate contravențional și care doresc să invoce neconstituționalitatea actului normativ că, „pentru a produce efecte juridice în fiecare caz individual în parte, este necesar ca excepția de neconstituționalitate privind actul normativ de incriminare să fie ridicată în fața instanței, în cadrul procesului având ca obiect contestarea procesului - verbal de contravenție. Numai în această situație, o eventuală decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate a actului normativ profită contravenientului persoană fizică sau juridică, în sensul de a beneficia ulterior de calea de atac a revizuirii, în ipoteza finalizării soluționării dosarului în fond și în căile de atac ordinare. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii pentru partea care a invocat-o și doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepţie de neconstituţionalitate”.

Recomandările au loc pe fondul nemulțumirilor apărute în mass-media, pe paginile de socializare, precum și în rândul petenților față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020, prin care au fost majorate limitele amenzilor contravenționale și au fost stabilite sancțiuni contravenționale complementare cu consecințe grave pentru patrimoniul persoanelor care nu respectă interdicțiile legale decurgând din instituirea stării de urgență.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. 16 decese anunțate marți, bilanțul ajunge la 198 de morți
Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. 16 decese anunțate marți, bilanțul ajunge la 198 de morți

Coronavirus România, LIVE UPDATE 7 aprilie. Crește alarmant numărul deceselor cauzate de noul coronavirus. Ultimele 13 au fost anunțate de autorități marți după-amiază. Cele mai multe în Arad și Suceava. Sunt 198 de victime ale COVID-19.

Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară
Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 360 cazuri noi de coronavirus în România, bilanțul ajungând la 4.417 de cazuri. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate.

Interviu. Raed Arafat: Măștile se vor găsi în farmacii și magazine la prețuri decente
Interviu. Raed Arafat: Măștile se vor găsi în farmacii și magazine la prețuri decente

Masca ne poate salva viața! Purtați-o! O spun oficial autoritățile la peste o lună de la înregistrarea primului caz de coronavirus în România.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.