Bărbat arestat după ce l-a înjunghiat mortal pe unchiul iubitei lui, în Alba. Fusese eliberat condiţionat acum 3 ani

înjunghiat
Shutterstock

Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Alba pentru 30 de zile după ce l-a înjunghiat mortal pe unchiul partenerei sale.

Agresorul fusese eliberat condiţionat în urmă cu trei ani după ce a ispăşit câteva luni dintr-o condamnare pentru ultraj.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis, joi, că procurorii cercetează un bărbat de 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, în stare de recidivă postexecutorie.

„În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 09.04.2024, aflându-se la locuinţa sa din localitatea Sâncel, judeţul Alba, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan cu victima, în vârstă de 53 de ani - unchiul concubinei sale, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit, în zona feţei victimei, secţionându-i vena retromandibulară şi cauzându-i un şoc hemoragic, care a condus la decesul victimei”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au adăugat că agresorul este recidivist, fiind condamnat definitiv în anul 2020 la o pedeapsă de doi ani şi opt luni închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea a şase infracţiuni de ultraj. El a fost liberat condiţionat la 27 iulie 2021, cu un rest rămas neexecutat de 310 zile.

Citește și
crima
Ceartă cu final tragic în Alba. Un tânăr de 29 de ani a înjunghiat mortal o rudă a iubitei sale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat Tribunalului Alba, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românul care a îngrozit SUA. Procesul său este urmărit de o țară întreagă. Momentul în care a înjunghiat mortal un adolescent
Românul care a îngrozit SUA. Procesul său este urmărit de o țară întreagă. Momentul în care a înjunghiat mortal un adolescent

Soarta lui Nicolae Miu, un inginer român din Wisconsin, care a înjunghiat mortal un tânăr de 17 ani în timp ce se aflau pe un râu, este decisă zilele acestea.

 

Ceartă cu final tragic în Alba. Un tânăr de 29 de ani a înjunghiat mortal o rudă a iubitei sale
Ceartă cu final tragic în Alba. Un tânăr de 29 de ani a înjunghiat mortal o rudă a iubitei sale

După o seară în care au petrecut împreună un tânăr de 29 de ani din județul Alba s-a certat cu gazda - o rudă a iubitei sale, iar de la reproşuri s-a ajuns la crimă.

Un bărbat și-a înjunghiat soția, apoi i-a tăiat trupul în peste 200 de bucăți. A vrut să-și ascundă fapta, însă a fost prins
Un bărbat și-a înjunghiat soția, apoi i-a tăiat trupul în peste 200 de bucăți. A vrut să-și ascundă fapta, însă a fost prins

Un bărbat care a tăiat corpul soției în peste 200 de bucăți, apoi a plătit un prieten cu 50 de lire sterline ca să-l ajute să scape de trup într-un râu, a fost condamnat la închisoare pe viață.

Un bărbat din Timiș și-a înjunghiat soția, apoi a făcut încă un gest necugetat. Femeia a fost găsită parţial dezbrăcată
Un bărbat din Timiș și-a înjunghiat soția, apoi a făcut încă un gest necugetat. Femeia a fost găsită parţial dezbrăcată

Un episod tragic s-a derulat luni, în apropiere de Timişoara. Un individ şi-a înjunghiat soţia, apoi a dat foc unei anexe de lângă casa lor. Femeia a ieşit afară, strigând după ajutor. Iar cei şase copii ai familiei s-au salvat pe geam.

Adolescentul de 15 ani care a înjunghiat un elev într-un liceu din București, arestat preventiv pentru 30 de zile
Adolescentul de 15 ani care a înjunghiat un elev într-un liceu din București, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adolescentul de 15 ani acuzat că l-a agresat pe elevul de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Capitală a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.