11 percheziţii în Sebeş, la persoane bănuite de furt calificat şi tăinuire

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din Sebeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, fac marţi dimineaţă 11 percheziţii, în municipiul Sebeş, la persoane bănuite de furt calificat şi tăinuire.

Ancheta vizează patru persoane care ar fi sustras, în principal, componente auto şi trei persoane care ar fi tăinuit faptele lor.

Din cercetări a reieşit că, în luna iulie 2022, patru persoane ar fi pătruns, prin efracţie, în hala unei societăţi comerciale din municipiul Sebeş şi în locuinţa administratorului acesteia, de unde ar fi sustras peste 70 de piese auto (în principal catalizatori), metale neferoase care erau depozitate în interiorul halei, precum şi alte bunuri şi valori, conform IGPR.

Cei patru sunt bănuiţi şi că, în perioada iunie - iulie 2022, ar fi săvârşit alte furturi în municipiul Sebeş.

Ancheta vizează şi alte trei persoane, care ar fi avut cunoştinţă de săvârşirea furturilor şi ar fi tăinuit faptele.

Citește și
Funcționară bancară din Timișoara, ridicată pentru furtul a 2,5 milioane de euro. I-a sustras în 12 ani din conturi
Funcționară bancară din Timișoara, ridicată pentru furtul a 2,5 milioane de euro. I-a sustras în 12 ani din conturi
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Valoarea exactă a prejudiciului urmează a fi stabilită.

Cele șapte persoane vor fi duse la sediul Poliţiei Municipiului Sebeş, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activităţi participă şi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei bărbaţi care ar fi furat un seif cu 300.000 de euro dintr-o locuinţă din Bucureşti, prinşi în urma unor percheziţii
Trei bărbaţi care ar fi furat un seif cu 300.000 de euro dintr-o locuinţă din Bucureşti, prinşi în urma unor percheziţii

Trei bărbaţi suspectaţi că, în luna iunie, au furat un seif cu 300.000 de euro dintr-o locuinţă din Bucureşti au fost prinşi în urma unor percheziţii făcute, marţi, de poliţişti din Capitală. Suspecţii au fost duşi la audieri.  

Funcționară bancară din Timișoara, ridicată pentru furtul a 2,5 milioane de euro. I-a sustras în 12 ani din conturi
Funcționară bancară din Timișoara, ridicată pentru furtul a 2,5 milioane de euro. I-a sustras în 12 ani din conturi

Angajata unei bănci din Timișoara este acuzată că a furat 2,5 milioane de euro din conturile clienților. Mai multe percheziții au fost făcute marți dimineață, iar la audieri au ajuns 5 persoane.

Sute de transferuri bancare ilegale efectuate sub semnătură falsă. Angajata unei bănci, audiată
Sute de transferuri bancare ilegale efectuate sub semnătură falsă. Angajata unei bănci, audiată

Marți au loc percheziții, în Timișoara, într-un dosar în care angajata unei bănci este suspectată că timp de 11 ani a făcut peste 800 de transferuri bancare ilegale.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.