Universitățile pregătesc admiterea peste tot în țară. În mare parte se ține seama doar de nota la BAC

×
Codul embed a fost copiat

Universităţile din toată ţara pun la punct ultimele detalii înainte de a da startul admiterii. Cele mai multe acceptă studenți doar pe baza unui dosar care conţine nota de la bac şi eventual un eseu motivaţional.

Acolo unde concurența este mare rămâne în picioare examenul de admitere şi aici vorbim de Universităţile de Politehnică, de Medicină şi Drept, la universitatea din Bucureşti. Din păcate, într-un top global al universităţilor pentru anul următor, România şi-a găsit locul abia după poziţia 1.000.

Universitatea din Bucureşti pune la bătaie 5.515 de locuri la buget, la cele 19 facultăţi pe care le are sub aceeaşi umbrelă. Mai puţin Facultatea de Drept, la celelalte acceptul se face fără examen de admitere.

„În zona ştiinţelor exacte, matematica, informatica este una dintre facultățile la care avem un foarte mare număr de candidaţi, Facultatea de Drept, de Geografie, Geologie. Evident că sunt programe de studii care sunt mai căutate şi programe mai puţin căutate. Începe şi filosofia să prindă avânt” explică purtătorul de cuvânt al Universității din București.

Bătălia mare va fi la toate universităţile de medicină din ţară. Numai la Bucureşti sunt scoase 1.000 de locuri, şi se estimează trei oameni pe un loc care vor trece prin examen.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„Mă gândeam să dau la medicină pentru că şi mama mea e medic şi m-a influenţat. Aş vrea să merg un an şi în altă ţară” spune o viitoare candidată.

La Universitatea Politehnică din Bucureşti, numărul de locuri a crescut cu aproximativ 10%, faţă de anul trecut. Acest lucru se întâmplă din cauza cererii companiilor din domeniu. Anul acesta, înainte de admitere, a avut loc şi o simulare a examenului.

„Marea majoritate a notelor se situează undeva între nota 7 şi nota 9,20. Foarte mulţi dintre ei au greşit în lucruri minore, se vede lipsa activităţii la clasă şi exerciţiul des în calcule banale. Se vede că au stat acasă” consideră un profesor.

La Academia de Studii Economice din Bucureşti, cozile interminabile la secretariat rămân istorie. Absolvenţii de liceu se vor înscrie exclusiv online. Vor veni la facultate doar să depună diploma de bacalaureat, după ce vor fi admişi. Acest lucru se va face în ordine alfabetică, pe zile, astfel încât să nu se creeze aglomerări.

„Vreau să merg la facultatea de business, business şi turism la ASE. Am avut oportunitatea să plec în străinătate, dar n-am simţit că este momentul”, mărturisește Andrei.

„Dacă ar fi să rămân în România, aş deschide o afacere, un business, sau dacă ar fi să mă duc la facultate în România, opţiunile ar fi business şi turism”, spune și Tudor.

Şi Universitatea Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca au mărit numărul locurilor pentru diferite specializări la master şi licenţe.

Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai: „Cele mai căutate sunt psihologie, drept, media digitală şi ştiinţe economice.”

La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în schimb, în funcţie de cerere au avut loc şi ajustări la taxe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Universitățile din țară încearcă să îi atragă pe studenți cu facilități speciale
Universitățile din țară încearcă să îi atragă pe studenți cu facilități speciale

După un an de amorțeală, universitățile au început să-şi caute viitorii studenți. Unele și-au trimis delegații în țară, care stau de vorbă cu elevii, altele fac strategii în mediul virtual.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.