Programe de educaţie sexuală pentru copii, derulate în şcoli cel puțin o dată pe semestru

scoli

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Propunerea legislativă modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei a obligaţiei de a derula în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate.

"Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale", se arată în proiectul de lege, potrivit Agerpres.

Proiectul mai prevede şi facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate pentru toţi elevii înscrişi în învăţământul preuniversitar.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Citește și
bani
Coronavirusul ar putea fi transmis prin bancnote. Ce măsuri iau băncile din România și Ungaria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut, marți, ajungând la 29 la nivel național. 

Coronavirusul ar putea fi transmis prin bancnote. Ce măsuri iau băncile din România și Ungaria
Coronavirusul ar putea fi transmis prin bancnote. Ce măsuri iau băncile din România și Ungaria

Spălatul pe mâini cât mai des ne ferește cel mai bine de coronavirus.

Mărturia unei italience în carantină:
Mărturia unei italience în carantină: "Stați acasă, sunt tineri care se zbat între viață și moarte"

Un mesaj dramatic al unei italience, infirmieră aflată în carantină după ce tatăl ei și-a pierdut viața din cauza coronavirusului, a devenit rapid viral pe rețelele de socializare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.