Ordinul prin care se închid şcolile, grădiniţele şi liceele 30 de zile. Ce se întâmplă cu elevii care nu au Internet

Scoala
StirilePROTV

Ministrul Educaţiei a transmis ordinul prin care, de luni, se închid pentru 30 de zile şcolile, grădiniţele şi liceele. 

Ordinul privind suspendarea activităţilor, semnat de ministrul Monica Anisie, prevede, la articolul 1, că "începând cu data de 09.11.2020 se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor".

Documentul poate fi descărcat de la finalul acestui articol.

Acest document ar fi ajuns deja la inspectoratele şcolare județene. O prevedere foarte importantă este aceea că, acolo unde cursurile nu se pot desfăşura în sistem online, inspectoratele și școlile “au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.”

Or, acest lucru ar putea implica faptul că şcolile ar avea obligaţia să le asigure elevilor care nu au acces la Internet manuale, fişe de lucru, caiete de lucru etc. - şi ca unele cadre didactice să se întâlnească fizic cu elevii pentru a da şi a primi aceste materiale

Citește și
Ministrul Educației, Monica Anisie: ”Rata de infectare în școli este sub 1%”
Ministrul Educației, Monica Anisie: ”Rata de infectare în școli este sub 1%”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În document se precizează că "direcția generală învățământ preuniversitar, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin". 

 

Închiderea şcolilor a fost anunţată de joi

 

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi, în debutul ședinței de Guvern, închiderea școlilor din toată țara, ca măsură pentru controlul răspândirii coronavirusului.

Există două motive pentru care am decis trecerea școlilor în scenariul roșu: siguranța copiilor și în al doilea rând faptul că mulți adolescenți sunt asimptomatici și devin purtători ai virusului. Trecerea școlilor în online este o soluție temporară. Măsurile de până acum nu au dat rezultate”, a precizat premierul Ludovic Orban ulterior.

Consiliul Naţional al Elevilor a anunțat, joi seară, într-un comunicat, că dezaprobă măsura anunţată de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la închiderea școlilor din România.
 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Educației: ”Tezele nu se mai susțin în acest an școlar”. Cu ce vor fi înlocuite
Ministrul Educației: ”Tezele nu se mai susțin în acest an școlar”. Cu ce vor fi înlocuite

Tezele nu se mai susțin anul acesta școlar, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la Știrileprotv. Acestea vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă.

Ministrul Educației, Monica Anisie: ”Rata de infectare în școli este sub 1%”
Ministrul Educației, Monica Anisie: ”Rata de infectare în școli este sub 1%”

Monica Anisie, ministrul Educației, a vorbit sâmbătă dimineaţă, la Ştirile ProTV, despre școlile și grădinițele care se închid de luni.

Primul cadru didactic din România care a rămas fără contract de muncă, după ce a refuzat să predea online
Primul cadru didactic din România care a rămas fără contract de muncă, după ce a refuzat să predea online

O învățătoare de la școala din Ocnița, Dâmbovița este primul profesor din România care a rămas fără contract de muncă, pentru că a refuzat să predea online.

Ministerul Educației: Profesorii vor fi verificați dacă țin cu adevărat cursuri în online
Ministerul Educației: Profesorii vor fi verificați dacă țin cu adevărat cursuri în online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, luni, că inspectorii școlari vor începe în această perioadă să verifice activitățile didactice care se desfășoară în sistem online, pentru a-i descoperi pe profesorii care nu respectă programul de cursuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.