Modificările din noile legi ale educației care i-au îngrijorat pe părinți și profesori. Dezbateri aprinse în Parlament

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce sindicaliștii din învățământ au declanșat greva generală, noile legi ale educației au primit votul final al Parlamentului.

Ele conțin însă modificări care au stârnit dezbateri aprinse între parlamentari și i-au îngrijorat pe părinți și dascăli. Cele mai multe se referă la susținerea examenelor de admitere în liceu sau de Bacalaureat și la măsurile de siguranță în școli.

Pe ultima sută de metri, înainte de votul final din Parlament, dezbaterile au fost aprinse. Opoziţia a acuzat coaliţia de guvernare că nu a rezolvat problemele grave din sistemul de învăţământ.

Ligia Deca, ministrul Învăţământului: „Echitate respect performanța investiţii şi siguranţă. Sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care legea învățământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente şi predictibile.”

Radu Mihail, liderul grupului USR: „Cum vă explicaţi că astăzi când veniţi în plen atât de triumfalist, profesorii sunt în greva pentru că aţi împins în Parlament o lege care are multe lacune, dar una este foarte clară. Vă bateţi joc în continuare de salariile profesorilor.”

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Fostul ministru al Învăţământului Monica Anisie, acum preşedinta comisiei de învăţământ din Senat, a făcut şi o gafă în discursul ţinut în faţa colegilor săi.

Monica Anisie, PNL: „Şi da, stimate dle senator, aceste legi ESTE despre viitor, despre un viitor mai bun, pe care cu toţii ni-l dorim. Vă rog să mă scuzaţi pentru că mai devreme am făcut o greşeală.”

Potrivit noilor prevederi, elevii ar putea susţine şi un examen de admitere la liceul dorit, după ce trec de Evaluarea Națională. Aceste modificări se vor aplica abia pentru pentru copiii care intră în clasa a 5-a din această toamnă.

Schimbări sunt şi pentru liceenii care vor intra în clasa a 9-a din septembrie. Ei vor susţine un Bacalaureat complex pentru că vor fi testaţi la două limbi străine și vor avea o probă din afara profilului.

Noua lege vine şi cu modificări menite să întărească disciplina şi securitatea în şcoli. Astfel, deţinerea de arme, consumul de droguri, de alcool , fumatul sau participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ sunt interzise şi vor fi pedepsite. În plus, elevii nu vor mai avea voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor de curs. Pentru a preveni incidente nedorite, în şcoli se vor putea monta camere de supraveghere, la decizia conducerii şi în urma consultărilor cu părinţii.

Una dintre noutăţile legii, care a stârnit cele mai ample controverse, este legată de exmatricularea elevilor, pentru acte de violenţă fizică petrecute în şcoli. În forma finală a legii, exmatricularea se va putea face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi şcoală.

De asemenea, legea obligă toate şcolile să ia măsuri adecvate pentru a proteja elevele gravide şi elevii părinţi împotriva stigmatizării sau discriminării, şi să le permită să-şi continue studiile, inclusiv online, acolo unde este posibil.

Sunt prevăzute obligaţii şi pentru dascăli, care trebuie să aibă studii superioare şi să urmeze un masterat didactic pentru a preda la gimnaziu și liceu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen

La Alba, sute de elevi de la liceele din oraș au participat la o competiție inedită, care trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri.

Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare
Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare

Perioada pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță a început pe data de 27 mai. Între 27 mai și 14 iunie, părinții pot depune o cerere în care pot alege trei opțiuni de creșe sau grădinițe unde doresc să-și înscrie copilul.

Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”
Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

În prima zi de înscriere, la creșe și grădinițe, părinții au stat de cu seara în fața porților, iar alții s-au trezit în zori ca să fie siguri că vor prinde un loc.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.