Ministrul Educației: Şcolile vor avea stoc de măşti pentru elevi. Cum vor fi distribuite

Șeful ONU, despre închiderea școlilor din cauza pandemiei: ”O catastrofă generațională”
Getty

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că școlile vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă.

Anisie a precizat că anul școlar 2020 - 2021 a început deja pentru profesori, de la 1 septembrie, și că școlile se pregătesc intens pentru deschidere anului nou școlar.

”A început anul şcolar 20202 - 2021 la data de 1 septembrie. Au revenit în spaţiul şcolii cadrele didactice. Până în 14 septembrie şcolile trebuie să se pregătească, să primească elevii. Acum trebuie să ne pregătim respectând normele sanitare impuse de Ghidul elaborat de Ministerul Sănătăţii. Şi Ministerul Educaţiei a realizat ghiduri orientative, sunt publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Am elaborat şi repere metodologice pentru profesori, pentru fiecare disciplină şi fiecare model. Îi ajutăm să reducă decalajele, dacă există”, a declarat Monica Anisie, la TVR1, miercuri seară.

Întrebată dacă într-adevăr va dispărea catalogul în timpul cursurilor, așa cum a declarat anterior, Anisie a răspuns că ”sunt recomandări pentru a eficientiza timpul petrecut în pauze”.

”Trebuie să supraveghem mai atent copii, să fim atenţi dacă respectă normele”, a mai declarat ministrul, pitrivit News.ro.

Citește și
Noul an școlar aduce schimbări majore. Profesorii nu mai intră cu catalogul în clasă
Noul an școlar aduce schimbări majore. Profesorii nu mai intră cu catalogul în clasă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Școlile vor avea stocuri de măști

 

Anisie a adăugat că unităţile şcolare vor avea stocuri de măşti, atât pentru elevi, cât şi pentru dascăli.

”Şocolile vor avea stocurile necesare pentru a oferi o mască pentru copii si cadrele didactice. De cate ori nu s-a întâmplat să se rupă masca? De aceea, trebuie să existe acest stoc la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul ISJ. Le-am spus încă de aseară să îşi facă stocurile”, a mai declarat Anisie.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că se recomandă ca orele în laborator să fie evitate.

”Normele sanitare prevăd ca laboratoarele să fie evitate. Şcoala trebuie să se organizeze astfel încât elevii să nu se plimbe prin mai multe clase, chiar şi în bănci. Dacă în prima zi de şcoală un elev s-a aşezat în banca a treia la fereastră, acolo va sta până la finalul primului semestru”, a mai declarat Anisie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Calendarul școlar 2020- 2021. Când au elevii vacanțe
Calendarul școlar 2020- 2021. Când au elevii vacanțe

Anul școlar începe pe 14 septembrie 2020 și se va încheia pe 18 iunie 2021. Elevii vor învăța în două semestre și vor avea patru vacanțe.

Noul an școlar aduce schimbări majore. Profesorii nu mai intră cu catalogul în clasă
Noul an școlar aduce schimbări majore. Profesorii nu mai intră cu catalogul în clasă

Profesorii sunt încurajați să folosească agende personale pentru a nota elevii și să treacă în catalog notele și absențele la sfârșitul orelor. O altă variantă este catalogul electronic, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

Monica Anisie: Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere
Monica Anisie: Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere

Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere atunci când îi vor trimite pe copii la școală, așa cum este prevăzut în normele pentru începerea anului școlar, a delcarat ministrul Educației, Monica Anisie, conform StiriEdu.ro.

Școala se redeschide cu reguli fără precedent. Încă nu se ştie cine va asigura măştile elevilor
Școala se redeschide cu reguli fără precedent. Încă nu se ştie cine va asigura măştile elevilor

Redeschiderea anului școlar este similară cu adoptarea unor măsuri de relaxare, spun specialiștii din sănătate. Aceștia se așteaptă ca numărul de îmbolnăviri să crească după ce elevii se vor întoarce în bănci.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.