Un șofer beat care a produs un accident în Iași a mai băut două beri la fața locului, până la sosirea poliției

sofer bere
Getty

Un șofer din Iași a fost pedepsit cu zile-amendă după ce a comis beat fiind un accident, iar până la sosirea polițiștilor s-a dus să-și mai cumpere două beri, pe care le-a băut la fața locului.

Un bărbat din Iași a fost condamnat după aproape 5 ani de la comiterea unui accident rutier, în septembrie 2016, iar judecătorii au dat dovadă de clemență, deși șoferul abia se ținea pe picioare atunci când a avut loc incidentul și a continuat să bea alcool și până la sosirea polițiștilor, scrie Ziarul de Iași.

Bărbatul se afla la volanul unui Mercedes, iar la un moment dat a intrat într-un Fiat Punto care circula regulamentar, proiectându-l într-o autoblindată.

Polițiștii din Miroslava chemați la fața locului au sesizat că șoferul vinovat emana halenă etilică, iar la testarea cu etilotestul au găsit o alcoolemie de 1,24 la mie în aerul expirat, care avea să se dovedească una de 2,7 la mie în sânge.

Mai mult, șoferul autoblindatei a declarat că șoferul a coborât din mașină clătinându-se, ”având privirea tulbure şi spunând că se duce să mai bea o bere“.

Citește și
accident
Video. Explicaţiile unui martor beat la un accident din Iaşi: "O persoană fizică, umană, taximetrist"
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

 

S-a dus să-și ia bere, s-a întors și a băut-o până la venirea polițiștilor

 

Ceea ce a și făcut: s-a dus liniștit și și-a cumpărat două doze de bere, s-a întors la locul accidentului și le-a băut tacticos până la sosirea polițiștilor.

Ulterior, bărbatul a negat că ar fi condus beat, spunând că nu băuse nimic în acea zi, ci cu o seară înainte, când ar fi consumat bere și trei litri de vin.

În cele din urmă, a recunoscut în fața judecătorilor că era beat când a produs accidentul.

Magistrații au ținut cont de faptul că bărbatul nu avea antecedente penale și a reușit să se angajeze după accident în Marea Britanie, dar și de perioada foarte lungă de timp scursă de comiterea accidentului, astfel încât l-au condamnat zilele trecute la 200 de zile-amendă, a câte 40 de lei, precum și interzicerea de a mai conduce timp de 4 ani.

Procurorii au declarat apel împotriva sentinţei, procesul urmând să fie reluat la sfârşitul lunii octombrie la Tribunalul Iași.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un şofer beat a accidentat o femeie pe trotuar şi a fugit, apoi a intrat cu maşina într-un copac
Un şofer beat a accidentat o femeie pe trotuar şi a fugit, apoi a intrat cu maşina într-un copac

Un sibian în vârstă de 54 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a accidentat o femeie şi a fugit, apoi a intrat cu maşina într-un copac.

Video. Explicaţiile unui martor beat la un accident din Iaşi:
Video. Explicaţiile unui martor beat la un accident din Iaşi: "O persoană fizică, umană, taximetrist"

În noaptea de sâmbătă spre duminică s-a produs un accident rutier la Iaşi în care a fost implicat un autoturism marca Dacia Logan echipat Taxi.

Un șofer beat din Iași a făcut schimb de locuri cu soția lui, încercând să-i păcălească pe polițiști
Un șofer beat din Iași a făcut schimb de locuri cu soția lui, încercând să-i păcălească pe polițiști

Un șofer din Iași care s-a urcat beat la volan a încercat să-i păcălească pe polițiști.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.