Un sat din Franța a primit 2 milioane € de la un evreu care a trăit acolo în Al Doilea Război Mondial

Chambon-sur-Lignon, Franța
Shutterstock

Satul Chambon-sur-Lignon din sudul Franței a primit o donație de două milioane de euro de la un evreu de origine austriacă.

Erich Schwam și-a lăsat toată averea moștenire sătucului cu numai 2.500 de locuitori, care l-a ascuns pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, pe vremea când era copil, relatează Euronews.

Schwam a murit la finalul lunii decembrie, la vârsta de 90 de ani, în orașul Lyon, și nu a avut alte rude cărora să le lase banii.

„Ne-a impresionat cu adevărat. Ce este important de știut este că banii au fost munca de o viață. Nu a fost o avere care a venit pur și simplu. Asta este foarte important pentru noi”, a spus Denise Vallat, consilier al primăriei din Chambon-sur-Lignon.

Acum, autoritățile locale încearcă să reconstituie viața lui Schwam, care după război s-a mutat la Lyon pentru a studia Farmacia și unde s-a și căsătorit.

Citește și
nazist
Un fost gardian nazist, în vârstă de 93 de ani, judecat pentru uciderea a peste 5.000 de evrei
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Între 1.500 și 4.000 de persoane, evrei și nu numai, s-au adăpostit în această zonă de pădure, cunoscută sub denumirea de „platou”.

„Sunt mai multe elemente, cele mai importante fiind cel geografic – zona rurală, în munți, izolat de marile orașe – și prezența protestanților, o religie care are o istorie plină de persecutare în Franța. Așadar, protestanții înțelegeau prin ce treceau evreii la finalul anilor 1930 și în 1940”, a declarat Floriane Barbier, oficial local.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Manuscrise ale lui Hitler, vândute la licitaţie în Germania. Asociaţia Evreilor Europeni condamnă acțiunea
Manuscrise ale lui Hitler, vândute la licitaţie în Germania. Asociaţia Evreilor Europeni condamnă acțiunea

Mai multe manuscrise din discursuri ale dictatorului nazist Adolf Hitler au fost vândute vineri de casa de licitaţii germană Hermann Historica pentru circa 190.000 de euro, demers criticat de Asociaţia Evreilor Europeni.

Un fost gardian nazist, în vârstă de 93 de ani, judecat pentru uciderea a peste 5.000 de evrei
Un fost gardian nazist, în vârstă de 93 de ani, judecat pentru uciderea a peste 5.000 de evrei

Un fost gardian nazist din Polonia este judecat pentru moartea a peste 5.000 de prizonieri într-un lagăr de concentrare din cel de-al Doilea Război Mondial.

Un fost deţinut de la Auschwitz a murit la 106 ani.
Un fost deţinut de la Auschwitz a murit la 106 ani. "Mi-au spus că mai trăiesc 2 luni"

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a anunţat vineri comunitatea evreiască din Viena (IKG), relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.