Un muncitor a murit după ce a căzut de pe o schelă, în râul Someșul Mare

politia
Shutterstock

Un muncitor care lucra pe o schelă a căzut în râul Someșul Mare. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost scos din apă, dar ulterior a decedat.

 

Muncitorul s-a dezechilibrat și a căzut de pe schela unde efectua lucrări la o hală, au stabilit polițiștii care anchetează incidentul, transmite IPJ Bistrița Năsăud, citat de Agerpres.

„Astăzi (vineri - n.r.), poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Rodna, un bărbat de 49 de ani, în timp ce desfăşura activităţi în regim propriu la o hală, a căzut de la înălţime, în albia râului Someş. La locul evenimentului s-a deplasat şi un echipaj al Ambulanţei, care a acordat îngrijiri medicale bărbatului, care se afla în stare de inconştienţă. Ulterior însă, din păcate, a fost declarat decesul acestuia", se precizează în comunicatul poliției.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Citește și
abator
Conflict sângeros între români, în Germania. Un bărbat, înjunghiat mortal în abatorul unde lucra
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un muncitor din Cluj care lucra la rețeaua de apă potabilă a fost strivit de un mal de pământ
Un muncitor din Cluj care lucra la rețeaua de apă potabilă a fost strivit de un mal de pământ

Două ore s-au chinuit pompierii să aducă la suprafață un muncitor din Cluj, strivit de un mal de pământ.

Conflict sângeros între români, în Germania. Un bărbat, înjunghiat mortal în abatorul unde lucra
Conflict sângeros între români, în Germania. Un bărbat, înjunghiat mortal în abatorul unde lucra

Conflict sângeros între români, la unul dintre celebrele abatoare Tonnies din Germania. Un muncitor de 34 de ani, din Dâmbovița, a fost ucis de un coleg mai tânăr, venit din același județ.

Un muncitor a vrut să taie o butelie de oxigen cu o flacără. Colegul său a fost spulberat
Un muncitor a vrut să taie o butelie de oxigen cu o flacără. Colegul său a fost spulberat

Un muncitor de 64 de ani, din Alba, a pierit în urma unei decizii aparent eronate a unui coleg. Acesta din urmă a vrut să taie rapid o butelie cu oxigen.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.