Un bărbat ar fi încercat să se sinucidă în timp ce transmitea în direct pe o reţea de socializare, în Olt

Politie

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Nicolae Titulescu, care ar fi încercat să sinucidă în timp ce transmitea în direct pe o reţea de socializare, a fost salvat de poliţişti.

Pentru salvarea bărbatului au intervenit poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală Perieţi, unul dintre poliţişti, agent şef principal Daniel Comanac, sărind gardul locuinţei bărbatului şi reuşind să-l salveze împreună cu doi cetăţeni.

La data de 1 decembrie a.c., la ora 18:17, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Nicolae Titulescu încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o reţea de socializare. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Perieţi, care au identificat locuinţa bărbatului, iar agent şef principal Comanac Daniel a escaladat gardul şi a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetăţeni, care au sărit în ajutor, acesta a reuşit să-l salveze", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Bărbatul care ar fi încercat să se sinucidă a fost transportat la spital de către un echipaj de la Ambulanţa Olt, pentru îngrijiri medicale şi internarea la Secţia Psihiatrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste violente în Iran. Sute de oameni care au manifestat în Isfahan față de criza apei, bătuți de poliție
Proteste violente în Iran. Sute de oameni care au manifestat în Isfahan față de criza apei, bătuți de poliție

Se agită din nou apele în Iran, unde autoritățile au mobilizat poliţia anti-revoltă, ca să disperseze câteva mii de protestatari, adunați lângă Isfahan, în centrul țării.

Istanbul: Poliția turcă a tras cu gaze lacrimogene în timpul unui protest al femeilor
Istanbul: Poliția turcă a tras cu gaze lacrimogene în timpul unui protest al femeilor

Autorităţile din Turcia a tras joi cu gaze lacrimogene în mai multe femei care au ieşit în stradă la Istanbul.

Scandal într-o şcoală din Alexandria. Mama unui elev de clasa a doua acuză un profesor de religie că i-ar fi agresat copilul
Scandal într-o şcoală din Alexandria. Mama unui elev de clasa a doua acuză un profesor de religie că i-ar fi agresat copilul

Directorul unei şcoli din judeţul Teleorman a chemat, joi, poliţia, după ce mama unui elev de clasa a doua a mers la şcoală şi a făcut scandal, susţinând că profesorul de religie l-a agresat fizic pe copilul ei.

După un scandal legat de pământ, o femeie şi-a reclamat nepoata că a născut un bebeluş mort pe care l-a îngropat în grădină
După un scandal legat de pământ, o femeie şi-a reclamat nepoata că a născut un bebeluş mort pe care l-a îngropat în grădină

Un secret teribil a ieşit la iveală în Gorj, după un scandal legat de pământ. O femeie şi-a reclamat la poliţie nepoata şi a spus despre ea că a născut în urmă cu câţiva ani un bebeluş mort, pe care l-a îngropat în grădină.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.