Turnurile din Brașov, deconstruite de roboți. Festivalul Amural încântă oamenii cu proiecții de lumină și culoare

×
Codul embed a fost copiat

Brașovul s-a îmbrăcat zilele acestea în lumină și culoare. La poalele Tâmpei se desfășoară festivalul de artă new media – Amural, care a ajuns la a șaptea ediție, iar duminică este ultima zi în care puteți să vă bucurați de spectacol.

 

Peste 100 de artiști români, dar și străini au transformat centrul istoric într-o imensă sală de expoziție, unde lucrările au fost create cu ajutorul calculatoarelor și al instalațiilor luminoase.

Câinii de pe strada mă lătraseră toți pe drumul spre casă și, frățește, simțeam nevoia să latru și eu”.

Acest fragment de poezie, proiectat pe unul dintre turnurile de apărare din Brașov, a fost văzut și ascultat de toți cei care s-au plimbat prin centrul istoric.

Citește și
Festival
Festival cu vinuri și produse tradiționale în zona veche a Bistriței, pentru promovarea pasajelor renovate
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Pretutindeni, în drumul lor, au avut ocazia să dea peste instalații luminoase pregătite de artiștii new media invitați la festival.

Reporter: Ce-ți place?
Ana Florea: Vibe-ul! Tot ce se întâmplă, lumea, cunoști persoane noi. Din ce am văzut, cel mai mult mi-a plăcut la turnul negru toată expoziția, mai ales partea de sus că e roz”.

Anamaria Spiridon: ”Sunt diferite proiecții și artiști noi în fiecare an. Mă inspiră fiecare, la ce mă uit, îmi trezește diferite stări, diferite amintiri”.

 

”Ceea ce ne încarcă e când vedem reacția publicului”

 

Festivalul Amural a ocupat anul acesta tot centrul istoric, dar și zona de promenadă de sub Tâmpa. Zidurile, turnurile, străzile înguste, chiar și pădurea sunt folosite pentru a anima lucrări concepute pe calculator cu ajutorul tehnologiei.

Andrei Mitișor, artist new media: ”O să vedeți un robot care deconstruiește un turn dintre turnurile medievale și vă arată un spațiu virtual în care există el”.

Artiștii new media spun că publicul e din ce în ce mai numeros și nu doar tinerii sunt cei care se simt atrași de această nouă formă de artă.

Răzvan Pașcu, director artistic Festivalul Amural: ”Ceea ce ne încarcă de fapt e când vedem reacția publicului la felul în care interpretăm noi orașul, la felul în care tratăm străzile, zidurile, turnurile”.

Marius Dumitrașcu, artist new media: „Cred că și oamenii de la noi au început să prindă gustul pentru acest nou tip de artă”.

Instalațiile luminoase și proiecțiile pot fi admirate doar seara. În schimb, expozițiile din turnurile medievale sunt deschise și peste zi, iar accesul este gratuit.

Vizitatorii se pot bucura și de muzica electronică ce completează atmosfera de festival.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Festivalul de Teatru de la Sibiu umple străzile de muzică, dans și culoare: ”Spectacolele sunt incredibile!”
Festivalul de Teatru de la Sibiu umple străzile de muzică, dans și culoare: ”Spectacolele sunt incredibile!”

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este la trei zile distanță de ultimul gong din acestă vară, iar ritmul spectacolelor se mărește.

Festival cu vinuri și produse tradiționale în zona veche a Bistriței, pentru promovarea pasajelor renovate
Festival cu vinuri și produse tradiționale în zona veche a Bistriței, pentru promovarea pasajelor renovate

Timp de patru zile, turiştii şi localnicii din Bistrița, sunt așteptați la un pahar de vin în zona veche a orașului. Administratorii urbei vor să pună în valoare centrul istoric, iar oaspeţii vor fi întâmpinaţi cu sortimente vestite.

Beth Hart, la festivalul de blues de la Brezoi: ”Românii sunt așa de calzi și pupăcioși”
Beth Hart, la festivalul de blues de la Brezoi: ”Românii sunt așa de calzi și pupăcioși”

Un festival de muzică poate salva un oraș. Stă dovadă Brezoi, din județul Vâlcea, care nu de mult trăia doar din exploatarea lemnului.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.