Transformarea uluitoare a unui bărbat care a fost dependent de droguri. A consumat timp de 10 ani substanțe interzise

drogat
South Wales Police

Un bărbat a vorbit despre transformarea incredibilă prin care a trecut după ce a renunțat la consumul de droguri.

Cullan Mais, în vârstă de 32 de ani, din Cardiff, a consumat cannabis pentru prima dată la 26 ani, în încercarea de a alunga gândurile rele cauzate de o tulburare psihică. Apoi a trecut la cocaină și heroină.

A plătit sute de mii de lire sterline pentru a-și consuma viciul. Inițial obținea banii prefăcându-se că este un student pierdut care are nevoie de bani de taxi, apoi a început să fure alcool ca să îl vândă, scrie dailymail.co.uk.

A reușit să renunțe la droguri după ce a ajuns la spital cu septicemie și pneumonie. Au trecut 36 de luni de când Mais nu a mai consumat substanțe interzise.

Citește și
traficanta
Cantitate de droguri suficientă pentru a ucide 500.000 de persoane, descoperită asupra unei tinere de 25 de ani
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„Întreaga mea viață s-a învârtit în jurul acestui viciu care îmi masca problemele și sentimentele. Nu puteam trăi fără ele - era scopul meu pe pământ”, a spus bărbatul.

Mais a povestit că a crescut într-o familie iubitoare și că în timpul școlii era anti-droguri. Însă, la trei ani după ce a încercat pentru prima dată cannabis, a trecut la cocaină. La vârsta de 19 ani a încercat heroina, acasă la unchiul său care tocmai ce ieșise din închisoare.

Din cauză că începuse să fure pentru a-și procura droguri, Mais a ajuns de 11 ori la închisoare.

În 2020, când a ajuns la spital, bărbatul și-a promis că dacă o să supraviețuiască nu va mai consuma droguri niciodată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro
Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro

Poliţiştii din Galaţi au reţinut trei persoane asupra cătora au fost găsite 30 de kg de droguri de mare risc, de tip Cristal, în valoare de 600 de mii de euro, captura fiind cea mai mare de până acum.

Cantitate de droguri suficientă pentru a ucide 500.000 de persoane, descoperită asupra unei tinere de 25 de ani
Cantitate de droguri suficientă pentru a ucide 500.000 de persoane, descoperită asupra unei tinere de 25 de ani

O cantitate uriașă de fentanil a fost găsită în posesia unei tinere de 25 de ani, din Carolina de Sud. Femeia a fost arestată sub suspiciunea de trafic de droguri.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.